Breaking news! Bucureștiul se închide sector cu sector! Autoritățile nu glumesc!

Breaking news! Bucureștiul se închide sector cu sector! Autoritățile nu glumesc!

Municipiul București ar putea intra în carantină sector după sector, dacă vor fi înregistrate mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus în perioada următoare.

Sectoarele din București riscă să intre în carantină, unul câte unul, în cazul în care situația epidemiologică o va impune, iar numărul de infectări cu noul coronavirus va crește, a anunțat prefectul Capitalei Gheorghe Cojanu. Reprezentantul Guvernului a precizat că, în caz de nevoie, se va putea ajunge la carantinarea câte unui sector din București.

Decizia se va lua în funcție de evoluția pandemiei, dacă situația o va impune, iar măsurile de protecție și restricțiile se vor dovedi ineficiente.

„Se poate ajunge la carantină într-un sector. Carantinarea sectoarelor e posibilă. Este mai dificil, dar dacă se impune vom face acest lucru. Voi solicita incidența defalcată pe sectoare. Când va fi, o vom afișa pe site-ul prefecturii”, a spus prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, după cum realitează Capital.

Ne puteți urmări și pe Google News

Prefectul Municipiului București a precizat că la nivelul Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență au fost adoptate 3 hotărâri prin care sunt impuse o serie de restricții. Astfel, prima hotărâre vizează închiderea barurilor, cluburilor și a discotecilor.

Cea de-a doua hotărâre adoptată propune reducerea distanței în jurul școlilor, unde este obligatorie purtarea măștii de protecție sanitară, de la 100 de metri la 50 de metri. Cea de-a treia hotărâre propune închiderea cazinourilor și a sălilor de jocuri, cu excepția jocurilor de pariuri și loterie în care doar se plasează bilete.

Începând de miercuri, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare, alcoolice și non-alcoolice, în unitățile de tip restaurante și cafenele, în interiorul clădirilor, nu mai este permisă în București. Practic toate restaurantele și cafenele vor fi închise până la reducerea numărului de îmbolnăviri.

Pe de altă parte, prefectul MunicipiuluI București a precizat că școlile vor rămâne deschise și vor funcționa în baza celor trei scenarii în care au fost încadrate.

„În momentul de față nu văd alte restricții care s-ar putea impune”, a mai spus Cojanu.