Institutul flamand de cercetări de biotehnologie (VIB) a anunțat descoperirea unui anticorp care poate neutraliza coronavirusul, scrie presa belgiană.
Totuși, pentru confirmarea rezultatelor, mai este nevoie de cercetări suplimentare. Potrivit explicațiilor cercetătorilor, „rezultatele arată că anticorpul ar putea împiedica noul coronavirus să infecteze celulele umane”.
Și, mai spun ei, ”el ar putea fi produs pe scară mare folosindu-se procedee de producție folosite curent în industria biofarmaceutică”, potrivit Rador.
Diferența dintre vaccinuri și anticorpi constă în faptul că ultimii oferă protecție imediată, dar de scurtă durată.
În prezent, cercetătorii VIB fac experimente pentru confirmarea acestor rezultate și pregătesc faza de teste preclinice pentru un tratament contra coronavirusurilor.