Patriarhul Daniel îl sfidează pe Nicușor Dan. A făcut în premieră așa ceva în Capitală

Patriarhul Daniel îl sfidează pe Nicușor Dan. A făcut în premieră așa ceva în Capitalăsursa: ziarullumina.ro

Sub stigmatul pandemiei de coronavirus, doar bucuria Crăciunului mai poate aduce fericirea pe chipul românilor. Și cum un Crăciun fără brad nu se potrivește, iată că Patriarhul Daniel a reușit să facă în Capitală ce nu a fost în stare edilul Nicușor Dan.

Astfel, de vineri seara, bucureștenii care vor urca Colina Bucuriei vor avea ocazia să vadă, între Catedrala Patriarhală și clopotniță, un brad împodobit și luminat, ornat cu ocazia Sărbătorii Crăciunului.

Brad uriaș din Bucovina la Catedrala Patriarhiei

Bradul, înalt de 12 metri, a fost donat pentru înfrumusețarea ansamblului Colinei Patriarhiei de către părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna din județul Suceava. Vineri seara, bradul va fi luminat prima dată, el putând fi admirat de bucureștenii care urcă spre Catedrala Patriarhală, scrie ziarulumina.ro.

În Târgul de Crăciun Bucureşti care are loc în perioada 26 noiembrie - 26 decembrie, în Piaţa Universităţii și este organizat de Primăria Capitalei, tronează un așa-zis brad, ecologic, construit din lemn. Este pentru prima dată în ultimii 30 de ani când Capitala nu se poate bucura de un brad autentic.

Nicușor Dan a dat bradul pe termoficare

Ținuți în frig și fără apă caldă, bucureștenilor le-a fost răpit până și simbolul Crăciunului. Mai ales că la respectivul târg, primarul ales, Nicușor Dan, a pus și taxă de intrare...

Și celebrele lumini de Crăciun, din oraș, au fost drastic reduse, doar câteva străzi se mai bucură de câteva ornamente. Imaginea străzilor este cea mai tristă din ultimele decenii, Bucureștiul arătând, de sărbătorile Nașterii Domnului ca un oraș banal, ponosit, departe de a oferi și asa puținilor turiști, farmecul de odinioară.

Primarul s-a tot plâns de lipsa banilor de greutăți de tot felul și a hotărât să strângă cureaua, dând totul, spune el, pentru termoficare...

Ne puteți urmări și pe Google News