Botoșani. Un bărbat a găsit „REMEDIUL” pentru o problemă DES ÎNTÂLNITĂ, dar a ajuns la SPITAL în stare GRAVĂ

Botoșani. Un bărbat a găsit „REMEDIUL” pentru o problemă DES ÎNTÂLNITĂ, dar a ajuns la SPITAL în stare GRAVĂ

Caz șocant în Botoșani. Un bărbat a găsit remediul pentru negi. Acesta a încercat să îl taie cu flexul, dar a ajuns în stare gravă la spital.

Situație șocantă în Botoșani. Un bărbat a ajuns de urgență la spital după ce a încercat să își taie un neg de pe gât cu flexul.

Înmărmuriţi câteva secunde, medicii s-au mobilizat imediat pentru salvarea vieţii omului.

Acesta a fost adus la spital de un echipaj de la Ambulanţă, iar iniţial cadrele medicale de la spital au crezut că era vorba de o plagă accidentală, însă nu mică le-a fost mirarea când bătrânul de 90 de ani, extrem de sigur pe el, i-a corectat pe cei din Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) şi le-a spus că a încercat să se opereze singur.

„Pacientul prezenta o plagă tăiată la nivel submandibular. Era stabil şi în afara oricărui pericol şi a spus că s-a enervat şi a încercat să îşi scoată negul prin acel procedeu periculos”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Acesta a fost examinat chirurgical şi după ce i-a fost toaletată rana a fost externat cu sfatul ca pe viitor să încerce să apeleze la medici pentru situaţii de acest fel, scrie observator.tv.

Ne puteți urmări și pe Google News