Borș cu sfeclă roșie şi pui. Celebra rețetă rusească pe care nu trebuie s-o ratați

Borș cu sfeclă roșie şi pui. Celebra rețetă rusească pe care nu trebuie s-o ratați Sursa: https://www.retetelemeledragi.com/2017/02/bors-rusesc-cu-sfecla-rosie.html/

Dacă nu ați mâncat niciodată borș de sfecla cu pui, încercați această rețetă rusească, care nu are cum să vă dezamăgească deoarece gustul este special, mai ales dacă adăugați şi smântână din belșug.

Borșul rusesc de pui și sfeclă este un preparat specific etniilor slave și este pentru mulți echivalentul ciorbei de potroace românești. Este un preparat acrișor, colorat şi ideal pentru sezonul rece. Borșul rusesc trebuie să îl încerci măcar o dată în viață, pe lângă gustul special este bogat în nutrienți.

De exemplu în Rusia se consideră gospodine doar cele care pot găti un borş roșu (culoarea contează foarte mult). Fiecare gospodină de etnie rusă are secretul ei de obținerea unei culori roșii care se păstrează şi la fierbere, deoarece, de cele mai multe ori, culoarea dispare.

Ingrediente pentru borș rusesc de pui și sfeclă

Ingredientele din această rețetă au fost gândite pentru 6-8 porții. Dacă vrei să prepari o cantitate mai mică sau mai mare poți ajusta cantitățile în funcție de necesitate.

Ne puteți urmări și pe Google News

-600 g carne de pui (în funcţie de preferinţă: piept, pulpe sau aripi) -2 sfecle roşii -1 morcov -1 rădăcină pătrunjel -1 ceapă mare -2 căni de varză dulce -2 cartofi -1 ardei gras -200 ml suc de roşii 500 ml borş -½ legătură de pătrunjel verde -½ legătură de mărar verde -½ legătură de leuştean verde -sare şi piper -smântână pentru servit, în funcţie de gustul fiecăruia.

Cum se prepară borșul rusesc de pui și sfeclă

Celebra rețetă de borș cu sfecla rosie si pui este foarte des întâlnită în Ucraina si Rusia. În Rusia fiecare gospodină are secretul ei.

1. Pregătește ingredientele: Porționează și spală bine 600 g de carne de pui LaProvincia după preferințe. Poți folosi piept de pui, pulpe sau aripi. Toacă cubulețe 1 ceapă mare, 1 rădăcină de pătrunjel, 1 morcov mare, 2 sfecle roşii medii, 2 cartofii, 1 ardei gras și 2 căni de varză dulce tăiată fâșii.

2. Începe să gătești: Pune carnea de pui porționată într-o oală adâncă de ciorbă și adaugă 4 litri de apă. Lasă oala pe foc până ce începe să fiarbă și spumează bine. Lasă carnea pe foc, spumând constant. Adaugă legumele tocate când oala nu mai face spumă și carnea este aproape fiartă. Lasă totul la foc mediu spre mic pentru 25-30 de minute sau până când legumele și carnea sunt pătrunse bine. Potriveşte gustul cu sare şi piper, adaugă 200 ml de suc de roşii și 500 ml de borş.

3. Dă aromă borșului: Adaugă în oală verdețurile proaspete. ½ legătură de pătrunjel, ½ legătură de mărar și ½ legătură de leuștean tocate mărunt la cuțit. Amestecă bine în oală, pune capacul și stinge focul. Lasă borșul 5 minute să se așeze. Pune smântână în farfurie.

Reţeta recomandată de laprovincia.ro.