BOMBA CU CEAS la Constanţa: au fost găsite filmuleţe cu migranţi antrenaţi în tabere speciale!
- Antonia Hendrik
- 16 decembrie 2016, 12:42
Cazurile în care, la graniţa cu Constanţa, au fost descoperiţi migranţi care intenţionau să pătrundă fraudulos în România, sau chiar pătrunseseră, sunt destule, uneori chiar la ordinea zilei. Mai toţi spun că voiau să ajungă în altă ţară, România fiind doar „în drum”. Prezente sunt şi călăuzele, normal, care sunt cercetate apoi pentru trafic de migranţi. Însă, cazurile sunt atât de multe, încât populaţia nici că le mai bagă în seamă. Numai că, de fapt, la mijloc există un real pericol şi asta pentru că au fost descoperite filmuleţe în care se vedea cum că mulţi dintre ei fuseseră în tabere de antrenament.
De dată recentă, patru bulgari au fost trimişi în judecată pentru trafic de migranţi şi complicitate, fiind vorba despre Stoyanov Lyubomir Nikolov, Vasilev Vasil Ivanov, Slavov Mtkov şi Koyumdzhiev Asen. Acesta a fost motivul de la care a pornit discuţia cu privire la cazurile ce implică astfel de acţiuni infracţionale, iar de aici s-a ajuns la faptul că pericolul chiar există. „Din activitatea trecută vreau să vă comunic faptul că au fost descoperite imagini în telefoanele unora dintre ei, privind participarea în tabere de antrenament şi alte execuţii teroriste. Nu este vorba despre cei 6 migranţi, însă vreau să subliniez pericolul la care este expus România. În ultimii ani ne-am confruntat cu nenumărate infracţiuni de acest gen.
De fiecare dată au fost luate măsuri ferme şi s-a dispus arestarea preventivă şi trimiterea în judecată a celor implicaţi”, a declatat procurorul general Gigi Valentin Ştefan, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Şi putem spune că un caz care a ridicat semne de întrebare a fost înregistrat în august 2015, în zona Negru Vodă, când poliţiştii de frontieră, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul Tribunalului, au depistat doi cetăţeni sirieni, A.K.M. şi A.K.M., care au intrat ilegal în România din Republica Bulgaria. Extinzând cercetările, oamenii legii au descoperit că fraţii respectivilor, Kouja Jamal Ahmad şi Kouha Ahmad Ahmad, rezidenţi legali în România, cu statut material deosebit, pregătiseră maşini şi mijloace tehnice de comunicare pentru recuperarea lor de la graniţă. Urmau să îi transporte, discret, la Bucureşti.
Şocul cel mare a venit în momentul interogării respectivilor, care au ameninţat că „vor arunca România în aer şi o vor rade de pe suprafaţa pământului, dacă vor considera necesar, cu titlu de eventuală răzbunare” . În afară de declaraţia care i-a şocat pe oamenii legii, în momentul în care migranţii ilegali au fost supuşi procedurii de amprentare s-au sustras, invocând motive medicale şi mimând crize epileptice. Ulterior au revenit la sentimente mai bune şi au precizat că erau doar nervoşi.
Comunicau prin semne laser și aveau telefoanele burdușite cu filmulețe cu decapitări
Un alt caz îngrijorător a fost înregistrat în noiembrie 2015, când au fost reţinuţi doi bărbaţi care nu vorbeau limba română si care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, fiind conduşi la sediul sectorului pentru verificări.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că cei doi bărbaţi sunt cetăţeni sirieni, în vârstă de 17 şi 18 ani, care au încercat să intre ilegal în România, după care s-a depistat că actele sunt false, ei fiind, de fapt, iranieni. Concomitent cu această acţiune, în urma extinderii cercetărilor, în apropierea oraşului Negru Vodă au fost identificaţi doi bărbaţi, cetăţeni britanici în vârstă de 22 şi 23 de ani, respectiv Antonio Michael Galante şi Arya Atashi, care au intrat legal în România cu un autoturism marca Ford Fiesta, înmatriculat în R. Bulgaria. Ulterior, s-a stabilit ca aceştia intenţionau să-i preia şi să-i conducă pe cei doi migranţi până în Germania.
Totdată, la percheziţii, oamenii legii au descoperit în autoturism şi un paşaport emis de Marea Britanie, aflat în evidenţele Interpol ca fiind furat din anul 2011. Precizăm că migranţii comunicau cu călăuzele prin intermediul semnalelor laser. Totodată, asupra iranienilor au fost găsite mai multe arme albe, dar şi înregistrări video cu decapitări sau alte asemenea imagini macabre, înregistrate pe parcursul călătoriei acestora din Turcia (unde susţin că au locuit şi muncit ilegal câteva luni de zile – n.r.) către România. În plus, potrivit procurorului constănțean: "Nu se cunosc nici un fel de date privind sănătatea persoanelor, identititatea lor şi apartenenţa la grupuri infracţionale. Mulţi dintre ei ajung pe teritoriul României fără acte de identitate... ". Prin urmare, în asemenea cazuri se iau imediat măsuri, iar anchetele sunt laborioase, titrează replicaonline.ro