Bolojan: Vă voi anunța eu dacă demisionez. Proiectele privind pensiile magistraților respectă Constituția

Bolojan: Vă voi anunța eu dacă demisionez. Proiectele privind pensiile magistraților respectă ConstituțiaSursă foto: Facebook

Premierul Ilie Bolojan a declarat,  într-o conferință de presă, după ce Curtea Constituțională a amânt decizia legată de pensiile magistraților, că Guvernul a întocmit aceste proiecte căutând să respecte toate aspectele constituțională.

„Așteptăm decizia având încrederea că proiectele respectă prevederile constituțională. Am văzut în permanență discuții legate de demisie, dar nu la asta mă gândesc ci la reforme. Dacă iau decizia să demisionez vă anunț eu, nu e nevoie să adresați mereu aceeași întrebare”, a declarat Ilie Bolojan.

Bolojan, despre majorarea vârstei de pensionare

Despre majorarea vârstei de pensionare, Bolojan a spus: „Este nevoie să avem mai mulți oameni în economia reală. Una din problemele mari că veniturile nu sunt colectate decât de la oamenii care lucrează în România. Cu cât avem mai mulți oameni care lucrează și vor câștiga mai bine, cu atât vom avea o bază de impozitare mai mare și putem asigura servicii. Ceea ce trebuie să facă orice guvern este să luăm un pachet de măsuri să avem mai mulți oameni în economie. Trebuie să reducem excepții privind pensiile anticipate. Nu vârsta standard trebuie crescută în România”.

Întrebat ce știe despre reținerea lui Horațiu Potra, Bolojan a răspuns:  „Nu am alte informații. Orice cetățean dat în urmărire urmează procedurile legale stabilite. Ministerul Justiției trebuie să-și facă treaba. Nu pot face alte declarații”.

Ne puteți urmări și pe Google News