Bolojan și Nazare, ultimele calcule legate de buget. Primăria Capitalei, inclusă în discuţiile privind evitarea blocajelor financiare

Bolojan și Nazare, ultimele calcule legate de buget. Primăria Capitalei, inclusă în discuţiile privind evitarea blocajelor financiareSursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Forma finală a proiectului de buget este analizată luni de premierul Ilie Bolojan şi de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, împreună cu reprezentanţii PNL din comisiile parlamentare de Buget-Finanţe şi Administraţie Publică. Sursele liberale spun că discuţiile se concentrează în special pe investiţii şi pe măsurile menite să prevină intrarea în incapacitate de plată a Primăriei Capitalei, potrivit News.

Buget 2026: Discuţii finale între premier, ministrul Finanţelor și liberali

Proiectul de buget se concentrează pe co-finanţarea atragerii a aproximativ 10 miliarde de euro din PNRR, sprijinind relansarea economică şi menţinând nivelul protecţiei sociale cel puţin la nivelul anului precedent.

De asemenea, documentul include fondurile necesare pentru prevenirea blocajelor financiare la Primăria Bucureşti, însoţite de angajamentul administraţiei locale de a implementa reforme majore.

Sorin Grindeanu, liderul PSD, a declarat că nemulţumirile social-democraţilor privind bugetul rămân neschimbate, adăugând că proiectul a fost transmis parlamentarilor duminică seară.

bani

Sursa foto: Pixabay.com

Ce spunea Bolojan despre împărțirea banilor

Pe 4 martie, premierul Ilie Bolojan anunța că proiectul de buget pe 2026 a fost finalizat și că documentul urmează să fie trimis Parlamentului la mijlocul acestei săptămânii.

În plus, șeful Executivului a respins ideea unui blocaj sau a unor discuții contradictorii, menționând că participanții au convenit asupra unor corecturi finale.

Buget 2026, la un pas de blocaj

În privința criticilor venite din partea PSD, premierul a susținut că acestea nu reflectă realitatea discuțiilor și deciziile adoptate. Legat de acuzațiile privind subfinanțarea Programului de solidaritate, Ilie Bolojan a explicat că fondurile suplimentare vor fi asigurate prin Fondul Social European, pentru a susține categoriile defavorizate.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că forma finală a proiectului de buget va fi analizată și validată la nivelul Consiliului Politic Național (CPN). El a subliniat că documentul trimis de Guvern nu include integral pachetul de solidaritate și nu prevede creșterea salariului minim, deși aceasta fusese deja convenită în coaliție.