Bolojan, despre suspendarea lui Nicușor Dan de către Opoziție: E unul din bluf-urile pe care le fac
- Maria Dima
- 22 decembrie 2025, 20:34
Ilie Bolojan, fost președinte al CJ Bihor. Sursă foto: Gov.ro
Premierul Ilie Bolojan a declarat că nu crede că se va ajunge la suspendarea președintelui, demers pentru care Opoziția a anunțat că strânge semnături, după ce Nicușor Dan a vorbit despre inițierea unui referendum în justiție.
„Domnul președinte a făcut referire la ideea unei consultări, la un referendum care să vadă care este percepția din interior. Cum se va face această consultare sau acest referendum, va clarifica domnul președinte. Dânsul, spre deosebire, de exemplu, de Guvern, în calitate de președinte al României, participă și conduce ședințele CSM, deci poate să discute toate aceste subiecte în interiorul CSM, în așa fel încât să se vadă care sunt abordările”, a afirmat premierul la un post TV.
Întrebat dacă se poate ajunge la suspendarea președintelui, Ilie Bolojan a spus: „Nu cred că se poate ajunge într-un astfel de punct. E unul din bluf-urile pe care ei le fac, așa cum au făcut și astăzi aceste moțiuni și cum au făcut zilele trecute”.

Nicusor Dan. Sursa foto: INQUAM
Ilie Bolojan: Aflăm de multe ori despre noi lucruri pe care nu le știm
Premierul a mai declarat că, în situația actuală a României – cu instabilitate la granițe și un deficit bugetar semnificativ – stabilitatea instituțiilor de stat reprezintă un element esențial.
„De această stabilitate depinde, de exemplu, gradul de încredere în România, depinde rating-ul țării, adică cât sunt dobânzile pe care le plătim”, a explicat Bolojan.
Referindu-se la zvonurile privind o posibilă cădere a Guvernului, premierul a criticat știrile pe surse care circulă aproape zilnic: „Auzim zilnic și aflăm de multe ori despre noi lucruri pe care nu le știm. Acest tip de folclor, de știri pe surse, iertați-mă, este unul din lucrurile care am observat că funcționează, dar cred că trebuie să fim atenți la aceste lucruri și să luăm doar ceea ce într-adevăr are un fundament”. Guvernul condus de Ilie Bolojan a supraviețuit mai multor moțiuni de cenzură depuse de Opoziție, cea mai recentă fiind respinsă pe 15 decembrie.