Bolojan convoacă prefecții și primarii pentru analiza proiectelor PNRR
- Iulia Moise
- 24 mai 2026, 06:25
PNRR / sursa foto: dreamstime.com
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul va organiza, duminică după-amiază, o ședință cu toți prefecții din țară, urmată luni dimineață de o întâlnire cu toți primarii, pentru evaluarea celor peste 15.000 de proiecte aflate în derulare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Măsura vine în contextul negocierilor dintre România și Comisia Europeană privind absorbția fondurilor europene și modificarea unor jaloane considerate imposibil de îndeplinit în forma actuală.
Declarațiile au fost făcute sâmbătă, la Iași, unde premierul interimar a explicat că autoritățile încearcă să finalizeze până la 1 iunie negocierile tehnice cu oficialii europeni, coordonate de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.
Guvernul vrea o inventariere rapidă a tuturor proiectelor PNRR
Ilie Bolojan a precizat că analiza proiectelor este esențială pentru a evita pierderea unor sume importante din granturile europene.
„Este foarte important în aceste zile să facem analiza acestor proiecte, în aşa fel încât cele care se pot termina până la sfârşitul lunii august să rămână pe componenta de grant, pentru că dacă rămân acolo şi nu se termină, România va pierde suma aferentă întregului proiect, chiar dacă el este finalizat de 90%”, a declarat premierul interimar.
Potrivit acestuia, proiectele care nu pot fi finalizate până la termenul-limită ar urma să fie mutate pe componenta de împrumut din PNRR.
„Cele care nu se pot termina să fie transferate pe componenta de împrumut, unde vom pierde doar ceea ce nu se poate finaliza, urmând ca diferenţa să fie acoperită din bugetul naţional sau din bugetul local”, a explicat Bolojan.
Premierul a subliniat că, în primele zile ale săptămânii viitoare, autoritățile locale și constructorii vor trebui să prezinte documente clare privind stadiul lucrărilor.
„Este nevoie de note de constatare întocmite de supervizori sau de dirigenţe de şantier şi de angajamente ferme ale constructorilor cu grafic de lucrări aferent că vor fi terminate lucrările până la sfârşitul lunii august”, a afirmat acesta.
România negociază modificarea unor jaloane cu Comisia Europeană
Un alt punct central al discuțiilor cu oficialii europeni îl reprezintă jaloanele asumate prin PNRR pe care România nu le mai poate respecta integral, potrivit informațiilor furnizate de Evenimentul Zilei (EVZ).
„Sunt jaloane în care, din motive obiective, nu le putem îndeplini. Gândiţi-vă, ne-am angajat să creştem viteza pe calea ferată, să reducem orele de întârziere, dar din păcate nu reuşim acest lucru”, a spus Ilie Bolojan.
Acesta a explicat că întârzierile sunt cauzate de lucrări nefinalizate și de lipsa modernizării materialului rulant.
„Nu s-au terminat lucrările la tronsoanele de cale ferată sau nu am schimbat locomotivele şi deci nu putem îndeplini un astfel de jalon”, a precizat premierul.

Bolojan. Sursa foto: Captură video
În acest context, Guvernul încearcă să obțină acceptul Comisiei Europene pentru ajustarea standardelor asumate inițial, potrivit EVZ.
„Este o miză importantă pentru noi ca, explicând Comisiei aceste situaţii obiective, să se accepte o coborâre a acestui standard în aşa fel încât să ne putem face absorbţia de bani”, a declarat Bolojan.
Nouă legi trebuie trimise urgent în Parlament
Premierul interimar a anunțat și accelerarea reformelor asumate de România prin PNRR, în condițiile în care adoptarea unor acte normative condiționează accesul la fonduri europene.
„În următoarea săptămână, toate ministerele vor trebui să depună în Parlament proiectele de legi”, a spus acesta.
Potrivit lui Bolojan, este vorba despre nouă legi considerate esențiale pentru deblocarea a peste 7,5 miliarde de euro.
„Sunt nouă legi foarte importante de care depinde tragerea a peste 7,5 miliarde de euro”, a afirmat premierul.
El și-a exprimat speranța că actele normative vor fi adoptate până la finalul lunii iunie, astfel încât România să poată solicita fondurile în lunile următoare.
Investițiile prin PNRR reprezintă 8% din PIB
La finalul declarațiilor, Ilie Bolojan a reamintit că România are în acest an „cel mai mare buget de investiţii”, estimat la aproximativ 8% din PIB, susținut atât din fonduri europene, cât și din bugetul național.
Premierul a susținut că absorbția banilor europeni este esențială pentru dezvoltarea infrastructurii și îmbunătățirea serviciilor publice.
„Absorţia acestor bani înseamnă pentru ţara noastră investiţii importante care vor crea condiţii de dezvoltare în anii următori pentru comunităţile noastre şi servicii publice de calitate mai bună în spitale, în şcoli, în primăriile din România”, a declarat acesta.