Instanță. Sursa foto: poză simbol
Din cuprinsul articolului
Situația unui pacient oncologic din România a readus în prim-plan, în septembrie 2025, tensiunile dintre justiție și administrație. Suspendarea, pe 11 septembrie, a unui dosar de ordonanță președințială la Curtea de Apel București, pe fondul protestelor din sistemul judiciar, a stârnit un val de reacții.
Ministrul Justiției a avertizat atunci că urgențele reale nu trebuie blocate de revendicări, iar Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a atras atenția că instanțele nu pot substitui statul în garantarea accesului pacienților la tratamente vitale.
Ce s-a întâmplat în 2021
Povestea acestui dosar începe în 2021, când tratamentul necesar pacientului nu era autorizat pentru administrare gratuită în România.
Printr-o ordonanță președințială, Curtea de Apel București a obligat atunci autoritățile să asigure accesul gratuit la medicamentul Pembrolizumab (Keytruda).
Hotărârea a fost executorie și a permis pacientului să continue terapia. Efectele au fost vizibile: din 2022 și până în prezent, boala a intrat în remisie completă.
Instanța obligă administrația să se miște
În iulie 2024, dosarul a revenit pe rol, de data aceasta cu obiectivul de a forța statul să treacă prin procedurile tehnice. Curtea de Apel București nu a mers până la a include direct medicamentul pe lista celor compensate, dar a obligat ANMDMR să declanșeze procedura de evaluare HTA, pas esențial pentru o eventuală includere. Instanța a stabilit astfel că administrația este responsabilă să facă demersurile tehnice, dar fără a dicta rezultatul evaluării.
Ce s-a întâmplat în 2025. Un nou blocaj, aceeași soluție temporară
În vara acestui an, problema a reapărut. Deși tratamentul dovedise eficiență, autoritățile au întrerupt finanțarea. Pacientul a apelat din nou la instanță pe 28 iulie 2025. Guvernul, Ministerul Sănătății, CNAS și ANMDMR s-au opus cererii.
Pe 17 septembrie, Curtea de Apel București a admis însă solicitarea și a dispus asigurarea, în regim de compensare 100%, a combinației terapeutice prescrise, până la soluția definitivă pe fond.
Hotărârea a fost executorie imediat, dar instituțiile statului au declarat recurs, notează stiripesurse.
Cazul reprezintă un fenomen, nu o excepție
Cazul nu este singular. La nivel național, curțile de apel au gestionat 2.405 cauze similare, pe ordonanță președințială, în ultimii ani. Aproape 40% dintre acestea au fost admise, ceea ce arată că nu vorbim despre excepții izolate, ci despre un mecanism deficitar al administrației, care împinge pacienții să caute soluții în instanță.
Comunicatul CSM din 11 septembrie a încercat să așeze lucrurile în context. Consiliul a transmis că „instanțele nu pot substitui statul” și că nu ar trebui să devină singurul mecanism prin care pacienții obțin tratamente vitale. Mesajul a pus accent pe nevoia unor politici coerente, pe predictibilitate în finanțare și pe un sistem de decontare care să respecte demnitatea pacienților.
Vulnerabilitățile sistemului au fost scoase la suprafață
Cazul a devenit și mai controversat din cauza suprapunerii cu protestele magistraților. Pe 11 septembrie, un complet a suspendat judecarea unei ordonanțe președințiale pe motiv de protest. Șase zile mai târziu, alt complet din aceeași instanță a admis cererea aceluiași pacient. Contrastul a alimentat emoția publică și a scos la suprafață vulnerabilitățile sistemului. În plus, statul, prin instituțiile sale, a contestat toate hotărârile care au permis provizoriu accesul pacientului la terapie.
Cazul arată cum ordonanța președințială funcționează ca un mecanism de urgență atunci când administrația blochează sau întârzie decizii vitale:
-
2021 – instanța a permis provizoriu accesul la medicament.
-
2024 – instanța a obligat autoritățile să declanșeze evaluarea tehnică.
-
2025 – instanța a intervenit din nou pentru a preveni întreruperea tratamentului.
Toate hotărârile au respectat principiile procedurii civile: aparența dreptului, urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului.
În acest moment, pacientul beneficiază de terapie
Pacientul își continuă terapia în baza hotărârii executorii din 17 septembrie 2025, până la soluția definitivă pe fond. Însă instituțiile statului au depus recurs, ceea ce prelungește incertitudinea. Cazul ilustrează o realitate dură: atunci când mecanismele administrative întârzie, instanțele devin singura garanție că viața unui om nu este pusă în pericol.
