Bogdan de la Ploiești a confirmat despărțirea. Cristina Pucean, cu nervii la pământ
- Emma Cristescu
- 30 octombrie 2025, 13:33
Bogdan de la Ploiești. Sursa foto TikTokDupă săptămâni întregi de speculații și semne de întrebare, Bogdan de la Ploiești a ieșit în sfârșit public și a confirmat despărțirea de Cristina Pucean. Manelistul a încercat anterior să „rezolve” situația printr-o piesă muzicală, dar fără declarații clare.
Bogdan de la Ploiești a confirmat despărțirea
„Poate când vom fi bine, și nu vom avea nimic pe suflet, o să facă și Cristina și o să vorbească (n.red live pe TikTok)”, a spus Bogdan, deschizând astfel discuția despre relația lor.
Primele semne că între Bogdan și Cristina lucrurile nu mai mergeau normal au apărut în momentul în care artistul a fost fotografiat alături de Vanessa, în mai multe ipostaze romantice. De la petreceri private la ieșiri la restaurant, paparazzii au surprins apropierea dintre cei doi.

Sursă Instagram
În tot acest timp, manelistul a lansat piesa „N-a fost să fie”, care părea să fie o încercare de a închide subiectul, dar mulți au considerat că este doar o strategie de marketing.
Cristina Pucean, afectată
Se pare că, în ciuda aparențelor, despărțirea nu a fost simplă. Cristina Pucean a fost vizibil afectată, iar imagini surprinse de presă arătau momentele ei de tristețe. Între timp, Bogdan părea concentrat pe alte proiecte și pe viața publică, ceea ce a alimentat speculațiile.
@kirocarsells @BogdanDeLaPloiesti @CRISTINA PUCEAN #bogdandelaploiesti #cristinapucean #despartire ♬ original sound - KiroCars
Manelistul a decis, în cele din urmă, să povestească despre ceea ce s-a întâmplat. „Eu cred că am iubit-o și am respectat-o din toată inima mea. Și cred că știți toată România cât de mult și cât de nebun ne-am iubit noi. Doar că la un moment dat, în viață, drumurile s-au oprit”, a explicat Bogdan pe social media.
„Nu avem cum să râdem”
El a subliniat că, deși relația lor s-a încheiat, nu dorește răul Cristinei și speră ca amândoi să își continue viața în pace.
„Important e că e bine și ea, cred că ați văzut, important este să fie bine. Probabil în sufletul nostru nu avem cum să fim, să râdem în hohote. Dar mai departe, cred că va fi bine pentru toată lumea. Ea este o fată foarte deșteaptă, foarte muncitoare și cu siguranță va face ce trebuie”, a spus el pe TikTok.
Manelistul n-a confirmat că are o relație cu Vanessa, dar fotografiile din mediul online vorbesc de la sine. Ciudat este că Bogdan și Cristina Pucean l-au cununat pe fiul lui Costel Biju și aleasa lui. Mulți s-au întrebat dacă nu cumva manelistul avea o relație în paralel cu Vanessa de ceva vreme.