Bogdan Aurescu: Combaterea terorismului nu trebuie să afecteze libera circulație în UE
- Ana-Maria Adamoae
- 19 ianuarie 2015, 22:23
Ministrul de Externe a declarat, astăzi, la Bruxelles, că măsurile privind combaterea terorismului nu trebuie să afecteze realizări importante ale procesului de integrare europeană.
"La reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) au fost discutate o serie de măsuri care ar putea fi luate la nivelul miniştrilor de Externe din UE în vederea obţinerii unor rezultate mai eficiente în combaterea terorismului pe fondul evenimentele din Franţa, precum o angajare mai puternică a statelor din regiunea Orientului Mijlociu şi încurajarea abordării comunităţilor musulmane şi a comunităţilor de limbă arabă din Orientul Mijlociu şi din interiorul UE. Trebuie luate în considerare cauzele fenomenului terorist având în vedere că există o serie de probleme de incluziune şi integrare socială, economică şi culturală care trebuie să fie abordate nu numai prin intermediul măsurilor de aplicare a legii", a explicat oficialul român.
"E necesar să fie gândite programe şi iniţiative alternative care să aibă în vedere tocmai aceste probleme care ţin de integrarea economică, socială, culturală a comunităţilor care sunt vulnerabile pentru radicalizare şi recrutare în cadrul unor iniţiative teroriste", a mai declarat Aurescu, într-o conferinţă de presă.
Ministrul de Externe a explicat și că, în cadrul intervenţiei sale la CAE, a subliniat necesitatea ca setul de măsuri pe care îl va lua Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne în acest sens "să aibă în vedere necesitatea respectării depline a drepturilor şi libertăţilor fundamentale".
Totodată, Bogdan Aurescu a subliniat că prin măsurile privind combaterea terorismului nu trebuie să fie afectate "realizări importante ale procesului de integrare europeană, cum este libera circulaţie a cetăţenilor europeni în interiorul UE".