Tezaurizarea compulsivă. O recentă carte apărută la Editura Trei - „Adevăruri și mituri despre sănătatea mentală” - scrisă de cercetătorii Hal Arkowitz și Scott O. Lilienfeld și evidențiată de jurnalul.ro, ne aduce în atenție o boală mentală ce pare a fi prezentă în rândul populației în proporție de 2% până la 5%: tulburarea de tezaurizare compulsivă (TTC).

Proporția arătată o face chiar mai des întâlnită decât schizofrenia, dar nu și mai cunoscută. Tulburarea de tezaurizare compulsivă, recunoscută ca o problemă clinică gravă spre jumătatea anilor ’90, afectează în aceeași măsură atât bărbați cât și femei, iar în anumite cazuri poate fi fatală.

Cum se detectează tezaurizarea compulsivă

„Lucruri depozitate și aglomerate, mormane de lucruri peste tot. Multora dintre noi ne place să cumpărăm și să păstrăm lucruri, chiar și atunci când acele obiecte nu ne mai sunt utile.

Aproximativ 70% dintre copii au colecții de obiecte favorite, precum monede, păpuși sau cartonașe cu jucători de fotbal. Mulți adulți fac și ei la fel. Adesea oamenii își consideră posesiile ca pe niște extensii ale lor și se atașează de ele cu tărie.

Totuși, în rare cazuri, obiceiul de a aduna și păstra lucruri ajunge la extreme nesănătoase, culminând cu tulburarea de tezaurizare compulsivă, o boală care este încă puțin înțeleasă”, relevau cercetătorii Hal Arkowitz și Scott O. Lilienfeld în cartea lor (Editura Trei, 2024).

O variantă a tulburării obsesiv-compulsive?

„Mulți oameni obișnuiți cred că cei care suferă de tulburarea de tezaurizare în formă clinică sunt doar prea leneși să arunce gunoaiele sau că le place să trăiască așa, printre ele. Niciuna dintre aceste presupuneri nu pare să fie adevărată.

Mai mult, majoritatea specialiștilor consideră de ceva vreme că tezaurizarea exagerată este o variantă a tulburării obsesiv-compulsive (TOC), chiar dacă cele mai recente cercetări sugerează că n-ar fi așa. Dimpotrivă, boala pare să fie o versiune exagerată a unei tendințe, care la bază este adaptativă, de a acumula lucruri care au importanță pentru persoana respectivă”, arată cei doi cercetători.

Tezaurizarea compulsivă, o problemă clinică gravă

„La începutul și spre jumătatea anilor ’90 totuşi tezaurizarea compulsivă a început să fie tot mai des recunoscută ca o problemă clinică gravă.

Criteriile de cercetare sistematică a tezaurizării patologice, introduse în 1993 de psihologul Randy O. Frost de la Smith College, au crescut conștientizarea cu privire la această maladie. Până recent, cei mai mulți specialiști în sănătate mentală considerau tezaurizarea patologică drept un subtip al tulburării obsesiv-compulsive (TOC).

Tezaurizarea era considerată o compulsie - o acțiune repetată, ritualizată, menită să amelioreze anxietatea, la fel ca verificarea repetată a gazului, pentru a ne asigura că n-am uitat aragazul deschis”.

Diferențe față de TOC

Cele mai noi cercetări arată însă mai multe diferențe în comparație cu TOC. „Conform unui studiu din 2010 realizat de psihologul David Mataix-Cols de la King’s College din Londra, 80% sau mai multe dintre persoanele care manifestă comportamente de tezaurizare extremă nu îndeplinesc criteriile pentru TOC.

De exemplu, mulți nu au parte de obsesii - gânduri, imagini sau impulsuri recurente ori intruzive -, care sunt larg răspândite în tulburarea obsesiv-compulsivă. Mai mult, cei cu comportamente de tezaurizare excesivă tind să fie mai săraci, mai bătrâni și mai înclinați la tulburări de dispoziție și de anxietate decât cei cu TOC; de asemenea, spre deosebire de cei cu TOC, «strângătorii» sunt mai puțin conștienți de faptul că suferă de o tulburare”.

Tezaurizarea compulsivă, catalogată ca boală mentală distinctă de TOC, din 2013

„Recunoscând aceste diferențe, Manualul de diagnostic al Asociației Americane de Psihiatrie, publicat în 2013, a încadrat pentru prima dată tezaurizarea patologică drept o tulburare distinctă. Conform acestui manual, «tulburarea de tezaurizare compulsivă» este caracterizată prin dificultăți extreme și de durată ale celui suferind de a se despărți de bunurile personale (de a le debarasa), chiar dacă acestea nu au o valoare reală.

Persoanele afectate au impulsuri puternice de a-și păstra obiectele acumulate sau se supără foarte tare dacă acestea le sunt aruncate. Casa lor și locul lor de muncă sunt pline de atât de multe lucruri adunate, încât spațiul este inutilizabil, iar problemele cauzate de acest fapt le afectează grav funcționarea cotidiană sau le produc suferință”.

Incendiile devin mortale combinate cu TTC

Prin urmare, atunci când se ajunge la astfel de neajunsuri: „Tezaurizarea poate fi o chestiune gravă, chiar ucigătoare. Dezordinea poate să ajungă la proporții atât de mari, încât spațiile de locuit devin practic de nelocuit, iar pacienții pot fi nevoiți să construiască tunele înguste sau «trecători» pentru a ajunge dintr-o parte în alta a casei.

Într-un studiu din 2008, psihologul David Tolin de la Institutul pentru Calitatea Vieții din Hartford, Connecticut, și colegii săi au relatat că 2% dintre cei afectați de tulburarea de tezaurizare compulsivă ajung să fie evacuați din cauza mizeriei.

Într-o cercetare din 2009, studentul în psihologie Gregory Lucini și colegii săi de la Centrul de Proiecte al Institutului Politehnic Worcester din Melbourne, Australia, au arătat, într-o cercetare pentru licență, că tezaurizarea excesivă contribuie la 24% dintre decesele în urma incendiilor care ar putea fi prevenite”.

Obiectele preferate pentru tezaurizare sunt cel ma adesea oamenii hainele, ziarele, revistele, dar și ambalajele, de care persoana respectivă nu se poate despărți, sperând într-o posibilă utilizare a acestora.