BNR: Efectele plafonării energiei și ale majorării TVA-urilor încetinesc descreșterea inflației
- Raluca Dan
- 8 octombrie 2025, 17:47
Inflație-Sursa: Dreamstime.comRata anuală a inflației ar urma să se stabilizeze la finalul trimestrului al treilea, apoi să scadă lent în următoarele trei luni. Evoluția este influențată de efectele temporare generate de expirarea, la 1 iulie, a schemei de plafonare a prețului la energie electrică și de majorarea cotelor de TVA și a accizelor, aplicată de la 1 august, potrivit Băncii Naționale a României.
Rata anuală a inflației ar urma să se stabilizeze la finalul trimestrului al treilea
BNR a transmis că aplicarea completă a pachetului de măsuri fiscal-bugetare adoptat în iulie va genera, pe termen mai lung, presiuni dezinflaționiste tot mai puternice din partea factorilor economici de bază, în special a cererii agregate.
Instituția explică faptul că acest efect va fi determinat în principal de corecția bugetară începută în 2025 și probabil accentuată anul viitor, care va duce și la o reducere semnificativă a deficitului de cont curent.
BNR: Riscuri externe pentru economie și inflație
Banca Națională a României a anunțat că există în continuare incertitudini legate de măsurile care ar putea fi adoptate în perioada următoare pentru a continua consolidarea bugetară, în concordanță cu Planul bugetar-structural pe termen mediu convenit cu Comisia Europeană și cu procedura de deficit excesiv.

BNR. Sursa foto: Arhiva EVZ
Instituţia avertizează că perspectivele economice și evoluția inflației pe termen mediu sunt afectate de riscuri și incertitudini semnificative din mediul extern. Acestea sunt provocate, pe de o parte, de tensiunile comerciale globale, de războiul din Ucraina și de situația din Orientul Mijlociu, iar pe de altă parte, de planurile statelor din Uniunea Europeană de a majora cheltuielile pentru apărare și infrastructură.
BNR arată că, în actualul context, este esențial ca România să absoarbă și să folosească la maximum fondurile europene, în special cele din programul Next Generation EU. Aceste resurse pot compensa parțial efectele negative ale consolidării bugetare și ale tensiunilor geopolitice sau comerciale, contribuind totodată la implementarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice.
Deciziile luate în timpul ședinței
Pe baza datelor actuale și a evaluărilor disponibile, în contextul unui nivel ridicat de incertitudine, Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României a decis, în ședința de miercuri, 8 octombrie 2025, să mențină rata dobânzii de politică monetară la 6,50% pe an.
De asemenea, a fost menținută rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% pe an și cea pentru facilitatea de depozit la 5,50% pe an. Consiliul a hotărât, totodată, păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.