Bilanț coronavirus 24 august. Numărul de îmbolnăviri de Covid-19 este în scădere
- Ionel Sclavone
- 24 august 2022, 14:43
Numărul cazurilor de infecție cu noul coronavirus, înregistrate în ultimele 24 de ore, a fost de 3.963, conform bilanțului transmis de Ministerul Sănătății. Statistica arată că nivelul de îmbolnăviri a scăzut față de ziua anterioară, cu 1.696 de cazuri. Conform datelor furnizate de Ministerul Sănătății au fost înregistrate și 29 de decese din cauza bolii.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate un număr de 3.963 de cazuri de infectare cu coronavirus. Dintre pacienții diagnosticați, un 29 de persoane au murit, potrivit raportului transmis, miercuri, de Ministerul Sănătății.
Conform sursei citate, au fost cu 1.696 mai puține cazuri raportat la bilanțul din ziua anterioară. Conform ultimului bilanț dat publicității, un număr de 801 cazuri noi sunt de pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 235 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de pacienți internați cu Covid-19, în secțiile specializare este de 3.151, cu 158 mai puțini față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 248 persoane, cu o persoană mai puțin față de ziua anterioară. Din cei 248 pacienți internați la ATI, 205 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 370 sunt minori, 367 fiind internați în secții. Numărul acestora este cu 16 mai mic față de ziua anterioară. Alți trei pacienți sunt la ATI, cu unul mai puțin decât în ziua anterioară.
Numărul decedaților Covid este de 29
Până la bilanțul de miercuri, 24 august, un număr de 66.576 persoane diagnosticate cu infecție SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 23.08.2022 (10:00) – 24.08.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 29 decese (23 bărbați și 6 femei).
Dintre cele 29 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 30 - 39 de ani, cinci la categoria de vârstă 50 -59 de ani, trei la categoria de vârstă 60 - 69 de ani, 11 la categoria de vârstă 70 - 79 de ani și nouă la categoria de vârstă peste 80 de ani. Autoritățile precizează că toți pacienții decedați prezentau comorbidități, iar 27 erau nevaccinați.
Totodată, în ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.295 teste RT-PCR (2.666 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.629 la cerere) și un număr de 17.272 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.404.101 teste RT-PCR și 11.145.457 teste rapide antigenice.
OMS propune un al doilea rapel la vaccinului anti-Covid
Experții desemnați de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) îndeamnă autoritățile sanitare să ia în considerare posibilitatea unui al doilea rapel la vaccinul anti-Covid pentru persoanele vîrstnice, femeile însărcinate, profesioniștii din domeniul sănătății, persoanele cu sistem imunitar mai scăzut și cele cu risc mai mare de afecțiuni grave, scrie Euronews.
„Acest virus tinde să apară în valuri, care vin la fiecare trei sau patru luni, aproximativ. Dificultatea este că ne obișnuim cu virusul și cu felul în care se schimbă. Așa că nu putem spune cu certitudine unde se vor înregistra vârfurile pandemiei sau cât de grave vor fi. Dar cu toții prezicem că vor fi noi valuri în emisfera nordică în următoarele luni”, a declarat David Nabarro, trimisul special al OMS pentru Covid-19.