Bicicliștii din Timișoara vor piste. Cu ce vin în sprijinul municipalității

Bicicliștii din Timișoara vor piste. Cu ce vin în sprijinul municipalității

În ultimele șapte luni voluntarii Verde pentru Biciclete au reuști să realizeze o evaluare a infrastructurii velo din Timișoara. Rezultatele sunt îngrijorătoare. Cele mai multe porțiuni din cei 106 km de piste sunt înguste, au crăpături, obstacole şi sunt periculoase.

”Am pus o cameră pe bicicletă şi am filmat pistele, este o evaluare obiectivă, există dovada pe site-ul nostru (n.r. www.pedaleaza.ro), oricine poate vedea filmările. Concluziile sunt că pistele sunt prea înguste, 28 de procente au lăţimea între 0,9 şi 1,1 metri, multe au crăpături sau sunt vopsite cu vopsea lucioasă, ceea ce este periculos pentru că se poate aluneca. Sunt probleme cu maşinile parcate, dar, surprinzător, nu atât de mari cât ne-am fi aşteptat. Dar sunt probleme foarte mari cu mobilierul urban, este vorba de ghivece, coşuri de gunoi, stâlpi, semne de circulaţie. De asemenea, sunt numeroase denivelări şi crăpături. În ceea ce priveşte aderenţa, cu acea vopsea, aceasta se rezolvă natural. Vechea vopsea lucioasă s-a mâncat în timp, iar la cele noi s-au folosit vopsele noi, de alt tip, adaptate cerinţelor”, a declarat Ana Munteanu, project managerul Verde pentru Biciclete, în cadrul unei conferințe de presă. Toate rezultatele cercetării sunt puse acum la dispoziția municipalității, respectiv Comisiei de Circulație, și pot fi folosite pentru remedierea deficienţelor. În urma studiului realizat concluziile sunt că deși Timișoara are 106km de piste, pista medie a primit 50 de puncte din 100. ”Cu această ocazie cerem administrației locale să ne prezinte strategia pentru anul 2019 de îmbunătățire a situației infrastructurii velo exsitente. Vrem să se înțeleagă clar că nu am realizat acest studiu pentru a critica demersurile făcute până acum, din contră ne mândrim cu faptul că Timișoara are o comunitate a biciliștilor tot mai numeroasă și mai activă din punct de vedere civic. Ne-am simțit datori să dăm o mână de ajutor angajaților Primăriei Municipiului Timișoara și ne oferim ca și în continuare să le stăm oricând la dispoziție, în mod voluntar, oferind experită în domeniu, din echipa noastră făcând parte atât ingineri constructori cât și arhitecți și consilieri pe sustenabilitate, a mai spus Ana Munteanu.

În perioada următoare, Verde pentru Biciclete și-a propus să lanseze și o aplicație unde bicicliștii timișoreni vor avea acces la datele legate de starea pistelor de biciclete din oraș,  dar unde vor avea putea și să transmită în timp real informații legate de traseele lor zilnice. Aplicația va fi un bun instrument de lucru, pentru administrația publică,  legat de nevoile reale de extindere a infrastructurii velo oraș.

Ne puteți urmări și pe Google News