Bendeac SE PREGĂTEȘTE de NUNTĂ. Gestul UIMITOR al comediantului. Delia e FERICITĂ

Bendeac SE PREGĂTEȘTE de NUNTĂ. Gestul UIMITOR al comediantului. Delia e FERICITĂ

Mihai Bendeac a făcut mărturisiri despre relaţia specială pe care o are cu colega şi prietena sa Delia Matache. Actorul a declarat că o cunoaşte de foarte mult timp pe Delia, iar datorită acestui fapt, a acceptat să fie cavaler de onoare la nunta acesteia. De asemenea, acesta a vorbit și despre relația strânsă de prietenie pe care o are cu Răzvan, soțul vedetei.

Bendeac a mai declarat că pentru a își duce la capăt rolul de cavaler de onoare, a trebuit să treacă peste emoțiile puternice și peste faptul că nu îi plac distracțiile organizate.   

"Cu Delia mă știu de 6-7 ani. L-am cunoscut și pe Răzvan, soțul ei, și fiind o fire destul de sociopată de felul meu, prefer să mă duc la el în cluburi când ies să mă pun în cap. E un mediu oarecum controlat. Și atunci mă simt în siguranță în momentul în care pic. I-am fost chiar cavaler de onoare Deliei la nuntă. Răzvan mi-a propus și am zis da. După care maică-mea mi-a zis: „da´ știi că trebuie să intri în biserică, nu?“ Eu nu intru niciodată în biserică. În mo­mentul ăla mi-a picat fața, dar mi-a fost jenă să refuz. Așa că m-am împopoțonat, am ținut o lumânare în mână, am stat în biserică o oră și ceva, iar la nuntă, pro­babil și pe fond de stres, am băut câteva pahare și m-am îmbătat. Am încercat să ascund, dar la un moment dat Răzvan a venit la mine și mi-a zis: „a venit momentul.“ Trebuia să țin un toast. Am zis cel mai aberant speech cu putință. Nu mai știu exact ce am spus, ceva legat de picioare și de piatra ponce, atât îmi aduc aminte. După care am dat un anunț general, în care am zis că nu vreau să mă mai invite nimeni la nunți, botezuri și așa mai departe. Nu-mi plac distracțiile organizate", a spus Mihai Bendeac, potrivit Viva.ro.