Belarus a primit toate armele nucleare promise de Rusia. Polonia, cuprinsă de panică
- Mădălina Sfrijan
- 27 decembrie 2023, 19:54
Rusia a încheiat procesul de livrare a armelor nucleare tactice promise la începutul anului. Livrările au început în luna iunie și s-au încheiat de curând.Președintele Belarusului a făcut anunțul legat de această procedură.
Belarus a primit armele nucleare promise de Rusia. În ultimele luni au fost livrată din Rusia către acest stat, o cantitate impresionantă de armament. Anunțul legat de încheierea acestui proces a fost făcut de președintele statului.
Belarus, dotat cu arme performante
Rusia a finalizat procedurile de livrare a armelor nucleare tactice către Belarus. Acțiunea de amploare a stârnit numeroase controverse încă de acum câteva luni. Mai mult, aceasta a produs și multă îngrijorare în rândul vecinilor polonezi. Belarus a obținut astfel toată cantitatea de armament promisă.
Președintele Alexandr Lukașenko a făcut acest anunț în cadrul unei reuniuni a blocului economic condus de Moscova la Sankt Petersburg. Șeful statului Belarus a precizat că transporturile de armament au fost finalizate încă din octombrie.
Locul în care au fost plasate, ținut secret
Lukașenko nu a oferit detalii legate de zona în care armele nucleare tactice au fost amplasate. De asemenea, acesta nu a specificat nici ce cantitate de armament a fost expediată din Rusia.
Armele nucleare tactice livrate în Belarus sunt destinate utilizării pe câmpul de luptă. Acestea au o rază scurtă de acțiune. De asemenea, specialiștii spun că acestea au și un randament scăzut, în comparație cu focoasele nucleare. Acestea pot fi montate pe rachetele cu rază lungă de acțiune, sporind astfel capacitatea.
Belarus, poziție fermă în fața Poloniei
Livrarea armelor nucleare din partea Rusiei a stârnit îngrijorare în Polonia. Rusia a dat asigurări că va controla îndeaproape artileria trimisă în Belarus. Pe de altă parte, Lukașenko spune că găzduirea armelor nucleare rusești în țara sa are ca scop descurajarea unei agresiuni din partea Poloniei, având în vedere că statul este membru NATO.
Polonia a arătat deschidere în fața Ucrainei. Statul a oferit Kievului sprijin umanitar, dar și politic. De asemenea, Polonia militează pentru aplicarea sancțiunilor internaționale impuse Rusiei și Belarusului.
Nu începutul războiului, trupele rusești care aveau baze în Belarus au invadat Ucraina dinspre nord. Nu există însă date precise legate de participarea forțelor belaruse la invazie.