Beijingul amenință iar. Tigrul chinez se pregătește să înghită Taiwanul

Beijingul amenință iar. Tigrul chinez se pregătește să înghită Taiwanul

Primul ministru chinez Li Keqiang a omis, vineri, cuvântul „pașnic” când s-a referit la dorința Beijingului de a se „reuni” cu Taiwanul, insulă revendicată din ce în ce mai agresiv de China.

Această omisiune pare să fie o schimbare aparentă a politicii Beijingului, în condițiile în care legăturile cu Taipei continuă o spirală descendentă.

Taiwanul s-a plâns de hărțuirea militară continuă chineză, de la începutul pandemiei cu noul coronavirus, cu avioanele de vânătoare și nave militare care se apropiau cu regularitate de insulă, în „exerciții” pe care China le-a descris drept unele de „rutină”.

China spune că Taiwanul este cea mai sensibilă și importantă problemă teritorială a sa. Și nu a renunțat niciodată la folosirea forței pentru a controla ceea ce consideră a fi „o provincie chineză”, ceea ce face din strâmtoarea Taiwan un punct de potențial conflict militar.

În raportul său cu privire la starea națiunii, la începutul reuniunii anuale a parlamentului chinez, Li Keqiang a declarat că țara sa „se va opune cu hotărâre și va descuraja orice activitate separatistă care caută să obțină independența Taiwanului”, notează Reuters.

China își va îmbunătăți politicile și măsurile pentru a încuraja comerțul și cooperarea în strâmtoarea Taiwanului și pentru a proteja bunăstarea poporului taiwanez, a adăugat el.

"Îi vom încuraja să ni se alăture pentru a se opune independenței Taiwanului și a promova reunificarea Chinei”, a spus Li. „Prin aceste eforturi, cu siguranță putem crea un viitor luminos pentru întinerirea națiunii chineze”.

Cu toate acestea, nu a menționat cuvântul „pașnic” înainte de „reunificare”, abătându-se de la expresia standard folosită de liderii chinezi de cel puțin patru decenii, când s-au adresat parlamentului și au menționat în discursul lor Taiwanul.

Bineînțeles, Taiwanul democrat nu a manifestat nici un interes să fie guvernat de autocrata Chină. Un înalt oficial din Taiwan a declarat, însă că absența cuvântului „pașnic” din discursul lui Li nu semnalează o schimbare fundamentală în abordarea Chinei vizavi de insula „rebelă”.

„Ei vorbesc întotdeauna despre conceptul de unificare pașnică, doar într-o expresie lingvistică indirectă„, a spus oficialul care este familiarizat cu politica Taiwanului față de China, subliniind observațiile lui Li cu privire la comerț și integrare economică.

China consideră că președinta taiwaneză Tsai Ing-wen este o separatistă hotărâtă să obțină independența. Tsai spune că Taiwanul este deja o țară independentă numită Republica Chineză, numele său oficial.

Vorbind la Taipei, miercuri, la inaugurarea celui de-al doilea său mandat, Tsai a spus că Taiwanul nu poate accepta să facă parte din China ca parte a ofertei sale de autonomie „o țară, două sisteme” și a respins revendicările de suveranitate ale Chinei.

China vrea ca Taiwanul să accepte modelul „o țară, două sisteme”, care se presupune că va garanta un grad ridicat de autonomie și pe care Beijingul îl folosește pentru a gestiona fosta colonie britanică din Hong Kong.

Cu toate acestea, toate principalele partide din Taiwan au respins acest model.

Ne puteți urmări și pe Google News