Becali l-a înfruntat pe Ivanov și l-a provocat într-un mod surprinzător: Haide, mă!
- Cristi Buș
- 30 septembrie 2025, 06:54

Gigi Becali a reacționat după ce gardul palatului său din Aleea Alexandru a fost vandalizat din nou de protestatarul Constantin Ivanov. Patronul FCSB a povestit întâlnirea față în față cu bărbatul și a surprins prin atitudinea sa: „El vopsește, noi văruim și lăsăm așa”.
Gigi Becali, reacție surprinzătoare după ce palatul său a fost vandalizat: „El vopsește, noi văruim”
Patronul FCSB, Gigi Becali, a avut parte în weekend de un nou episod tensionat în fața reședinței sale din Aleea Alexandru. Gardul impozantei clădiri a fost din nou acoperit de mesaje scrise cu vopsea, semnate de același protestatar, Constantin Ivanov.
Mesaje cu tentă religioasă și dedicații pentru Simona Halep
Pe gard au apărut inscripții precum „Dumnezeu este dragoste” sau „La mulți ani, Simona Halep”. Autorul este Constantin Ivanov, un bărbat care susține că Gigi Becali i-ar datora bani dintr-o afacere datând din 2007.
Nu este prima dată când Ivanov își exprimă nemulțumirea în acest fel. În urmă cu câteva săptămâni, acesta a protestat în fața proprietății din Pipera, contestând atât pe omul de afaceri, cât și clasa politică. De data aceasta, gestul său l-a costat o amendă de 6.000 de lei.
Confruntarea directă dintre Becali și Ivanov
Luni, 29 septembrie, Gigi Becali a relatat că l-a abordat direct pe protestatar. Întâlnirea nu a mai avut tonul vehement al mesajelor de pe gard.
„Ce să fac? Eu șterg, el scrie. Acum a dat cu o vopsea care nu se mai șterge. Zice că palatul e al lui, că l-a plătit el. Cică aruncă în mine cu nu știu ce. M-am dus în fața lui și i-am zis: «Hai, mă, aruncă!». Dar a amuțit”, a povestit patronul FCSB.
Becali a explicat că s-a întors de la biserică în acea zi și că momentul confruntării l-a surprins prin tăcerea protestatarului: „Dracul în fața lui Hristos nu suflă. S-a înclinat!”.

Foto: Iamsport
De ce nu a chemat poliția
În timp ce Ionuț Luțu, apropiatul său, a sugerat formularea unei plângeri, Gigi Becali a refuzat.
„Aici e vorba de un om cu o boală sufletească. Dacă chemam poliția, îl duceau la spital. A venit poliția de două ori, dacă mai venea și a treia oară, îl internau la nebuni. Ce să facem, să ducem omul acolo?”, a explicat Becali.
Surprinzător, omul de afaceri a spus că nu este deranjat dacă în viitor vor apărea alte mesaje pe gard: „El vopsește, noi văruim și o lăsăm așa”.
Ivanov, între datorii revendicate și proteste
Constantin Ivanov susține că ar fi implicat într-o afacere din 2007 cu Gigi Becali și că latifundiarul i-ar datora milioane de euro. De-a lungul timpului, acesta a lăsat mai multe mesaje bizare pe zidurile reședinței din Aleea Alexandru, unele cu tentă religioasă, altele de protest politic.