Bebeluşul doarme ca un ÎNGERAŞ? S-ar putea să-ţi schimbi părerea dacă priveşti aceste imagini surprinse noaptea | GALERIE FOTO
- Agrama Andreev
- 16 iunie 2015, 08:32
Imaginea unui copil mic care doarme este una dintre cele mai înduioşătoare, nu degeaba se spune că bebeluşul doarme ca un îngeraş, dar cei mici sunt mult mai activi în timpul nopţii decât bănuiesc părinţii. Imaginilile video o demonstrează, iar unele numai angelice nu se pot numi.
Înregistrările video cu năzdrăvăniile celor mici, în toiul nopţii, când toţi cei ai casei dorm duşi, arată că micuţii nu sunt tocmai uşă de biserică. Mimează perfect somnul profund când un adult intră in cameră, ca în secunda următoare să deschidă ochişorii şi să se distreze cu te miri ce şi numai de dormit nu este vorba.
Pleacă la plimbare prin încăpere, dacă au învăţat să meargă, sau de-a buşilea după caz. Fac tumbe, se strâmbă chiar la aparatul de monitorizare video şi numai drăgălaşi nu mai pot fi numiţi.
Vedeţi în galeria foto de mai sus imagini cu bebeluşi care îţi dau fiori.