Altercația a atins punctul culminant în momentul în care indivizii au ieșit înarmați cu săbii și topoare pe strada din fața localului

Conform declarațiilor oferite de IPJ Gorj, cinci persoane au fost implicate într-un scandal lângă un bar din Târgu Jiu, informează gorj-domino.ro.

În urma incidentului, au fost avariate trei autoturisme aflate în fața barului și a fost întocmit un dosar penal pentru tulburarea liniștii publice și distrugere.

Una dintre persoanele implicate în scandal, un bărbat în vârstă de 38 de ani a avut nevoie de îngrijiri mediacale și a fost transportat la spital.