Băsescu, la BNR

Băsescu, la BNR

Preşedintele Traian Băsescu a solicitat, astăzi, în timpul vizitei la Banca Naţională, opinia membrilor Consiliului de Administraţie cu privire la evoluţia macroeconomică a României în anii următori, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

La începutul întâlniri, preşedintele a vizitat Muzeul BNR şi tezaurul, fiind întâmpinat şi însoţit de guvernatorul Mugur Isărescu.

"Cu prilejul vizitei, şeful statului s-a întâlnit şi a discutat şi cu ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie al BNR. Preşedintele Traian Băsescu a solicitat opinia membrilor Consiliului cu privire la evoluţia macroeconomică a României, în anii următori", se arată în comunicat.

Administraţia prezidenţială menţionează că şeful statului şi membrii Consiliului de Administraţie al BNR au avut "un schimb de opinii cu privire la nevoia de întărire a capacităţii instituţionale a ţării noastre de programare şi implementare a unor politici economice coerente, precum şi referitor la perspectiva României de a se integra în Uniunea Economică şi Monetară".

Ne puteți urmări și pe Google News

Vizita şefului statului la BNR de o oră şi 40 de minute, a avut loc în contextul turbulenţelor de pe pieţele financiare internaţionale.

Traian Băsescu a părăsit sediul BNR fără a face declaraţii presei, iar jurnaliştii nu au avut acces la eveniment.

 

(15:03)