„Noi nu am vrut să mergem cu un candidat propriu, dar vom merge cu Traian Băsescu, pentru că vrem să obținem un capital politic, care să ne permită, așa cum se întâmplă în democrație, să avem vocea noastră politică. Pe candidatura domnului președinte mizăm la alegerile locale. Atât timp cât aroganța celorlalți ne-a împins în această situație… Vom merge către cetățeni și le vom cere votul. Că va pierde Nicușor este meritul USR, nu al PMP”, a declarat Tomac.

La rândul lui, fostul președinte a anunțat, sâmbătă, la Realitatea Plus, că, în urma excluderii PMP de la negocierile dintre PNL, USR și PLUS privind o eventuală alianță a dreptei pentru alegerile locale, a făcut oferta partidului pe care l-a înființat de a-l reprezenta pentru conducerea Primăriei Capitalei. PMP urma să anunțe public săptămâna aceasta candidații.

PMP și Traian Băsescu au susținut scenariul unei alianțe de dreapta care să îl susțină pe Nicușor Dan în lupta pentru primăria Capitalei, dar la negocierile pentru desemnarea candidaților, PMP nu a fost invitat, cu toate că Tomac avusese discuții cu Nicușor Dan și liderul PNL, Ludovic Orban, a spus Băsescu.

Prin urmare, după ce PMP a fost exclus din alianță, fostul șef de stat a anunțat că vrea să ajute partidul pe care l-a înființat, candidând împotriva Gabrielei Firea. „Lipsa celor aproximativ zece procente ale PMP-lui îl va pune în dificultate pe Nicușor Dan”, a subliniat Băsescu.

Liderii PNL, USR şi PLUS au anunţat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă în Piaţa Universităţii, că vor susţine candidaţi comuni la alegerilor locale la primăriile de sector ale Capitalei şi la primăria general.

USR PLUS va avea candidaţi la sectoarele 1, 2 şi 4, iar PNL la 3, 5 şi 6. La Sectorul 1 va candida Clotilde Armand (USR), Sectorul 2 – Radu Mihai (USR), Sectorul 3 – Adrian Moraru (PNL), Sectorul 4 – Simona Spătaru (PLUS), Sectorul 5 – Cristian Băcanu (PNL) şi Sectorul 6 – Ciprian Ciucu (PNL).