Inclusiv Traian Băsescu, fostul președinte al României, a urmărit cazul cu mare atenție și a formulat concluziile sale după ce a citit și raportul DIICOT.

„Am încredere în procurorii care s-au ocupat de acest dosar. Nu puteau să falsifice un asemenea caz, de o asemenea amploare. Am încredere în concluziile la care au ajuns”, a declarat Traian Băsescu la România TV.

Concluzia lui Băsescu schimbă tot dosarul

Însă Traian Băsescu este convins că anchetatorii par să se înșele în privința unui aspect important și care, dacă este confirmat, schimbă radical cursul anchetei și lista învinuiților: Gheorghe Dincă face parte dintr-o rețea de trafic de carne vie.

„Suntem, dacă nu pe locul unu, extrem de vizibili când vine vorba de traficul de carne vie. Eu nu cred că Dincă a acționat singur, spun ce am mai spus. Cred că face parte dintr-o rețea la nivel internațional”, a declarat Traian Băsescu.

Te-ar putea interesa și: