Băsescu, dezlănțuit: „Sper să nu intre în Parlament aceste putregaiuri!”
- Ionel Sclavone
- 28 noiembrie 2020, 07:11
Fostul președinte Traian Băsescu a avut o ieșire extrem de dură la adresa lui Călin Popescu Tăriceanu și a lui Victor Ponta, exprimându-și speranța că aceștia nu vor reuși să intre în viitorul Parlament.
Fostul președinte Traian Băsescu și-a exprimat punctul de vedere cu privire la candidaturile lui Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu la viitoarele alegeri parlamentare, din 6 decembrie. Recunoscut pentru atitudinea directă și cuvintele grele pe care le folosește la adresa celor care nu-i sunt pe plac, în special a politicienilor, Băsescu nu i-a iertat nici pe cei doi.
De altfel, se știe că între fostul președinte Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu, respectiv Victor Ponta, au fost relații extrem de reci. Fostul președinte și-a exprimat speranța ca cei doi, care candidează pe listele aceluiași partid, Pro România, să nu intre în viitorul parlament după alegerile din 6 decembrie.
„Speranța mea, la aceste alegeri este ca aceste două putregaiuri ale politicii, Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu, să nu intre în Parlament”, a spus Traian Băsescu.
Fostul președinte al României a explicat de ce consideră că cei doi politicieni nu ar trebui să mai facă parte din viitorul parlament.
„Ponta este un putregai corupt profund, iar Tăriceanu este omul care a vândut pe toți cei care au fost în jurul său. Pe mine m-a vândut după ce l-am făcut premier și a inițiat procedura de suspendare, apoi și-a vândut partidul ca să rămână la conducerea Senatului…De aceea nu știu ce vor alege românii, dar pe 6 decembrie vor avea ocazia să elimine din Parlament niște putregaiuri precum Ponta și Tăriceanu”, a arătat fostul președinte Traian Băsescu.
Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta au condus guverne în perioada în care Traian Băsescu își exercita mandatul de președinte de la Cotroceni și sunt cunoscute disputele pe care le-au avut. Mai mult, în timpul în care Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta se aflau la conducerea guvernului, Parlamentul a pus la cale două proceduri de suspendare și demitere ale fostului președinte, ambele eșuate în urma unor referendumuri populare.