Basarabenii sunt români cu totul și cu totul deosebiți. Noi ăștia care am rămas în teritoriul administrației românești, nu-i putem înțelege. Decât greu, foarte greu, după ce pricepem istoria. Îi privim cu superioritate, ca pe niște neamuri îndepărtate cu care te trezești la ușă, tocmai când nu ai nevoie.
Lucrurile nu se schimbă prea mult. Nici în perioada interbelică nu erau favorizați, ci dimpotrivă erau ciuca bășcăliei. A rămas de notorietate că un deputat basarabean – nu o să-i dau numele ca să nu îi stric posteritatea – într-un discurs profund emoționant nu a știut să ajungă la plural. „Să ne adăpăm și să sorbim din puțele (puț/plural puțuri – n.r.) noastre mari și cristaline ca să ne faceam nația fericită”.
Mondenul București s-a crăcanat de râs, basarabeanul s-a simțit umilit, deși el își mărturisea Neamul. Da, basarabenii sunt naivi și au o anumită viclenie a lor. Dar una provenită din supraviețuiere. Instinct de fiară hărțuită! Basarabenii se simt ca un copil părăsit, ca un copil dat la orfelinat. Care își regăsește familia, după ani. Cu bucurie, dar și cu o anumită frică în suflet. Cu o dragoste temătoare... Dacă tot vorbim de frații noștrii trebuie spus că la Unire lucrurile au stat la fel. Tot clasa politică – care pe vremea aia simțea românește - a fost decisivă. Nu sunt Boia sau vreun conțopist care vede numai mituri în istoria noastră grandioasă. În 1917 dacă nu exista o decizie politică, dacă nu era Armata, nu se facea Unirea. Basarabenii erau convinși că trebuie să revină acasă, în România.
Chiar într-o țară care pierduse războiul, cu un Rege refugiat la Iași și cu sute de mii de soldați ruși bolșevizați pe teritoriul său. Istoria consemnează: „La 26 martie primul ministru român pleca cu trenul la Chişinău unde urma să aibă loc şedinţa Sfatului Ţării cu privire la Unire. Se caza la hotelul London unde Constantin Stere – tribunul înfocat al Unirii – aducea ultimele ştiri: unioniştii erau majoritari, dar existau şi rezerve şi poziţii adverse”. Neoficial, deși există destule dovezi, Alexandru Marghiloman a reușit să-i convingă în salonul hotelului London pe nehotărâți. Negocieri grele, pentru că Ion C. Inculeț – „o râmă” după cum îl descria Argetoianu ținea foarte foarte scump la onoarea sa de independent...După ce a făcut bășici la arătător de la numărat a devenit un fel de Mihai Viteazu. A făcut ulterior politică. La liberali!
Sâmbătă am fost la Chișinău. Nu exagerez cu nimic dacă vă spun că situația e aproape aceeași. Ca în 1917! Rușii sunt debusolați, ucrainienii varză, ai noștri în expectativă. Pe post de Inculeț, combinatorul Plahotniuc. Basarabenii vor să vină acasă. Dar noi nu mai aveam o clasă politică capabilă să se implice. Doar Traian Băsescu flutură steagul unionist. Restul politicienilor, tipic, dintr-o spaimă ancestrală, își udă pantalonii numai când aud de Rusia. Sau „pe parte economică”, democrați, nu vor să-l supere pe Unchiul Sam ori tanti Merkel! Băsescu a fost magistral la Chișinău. „Există un milion (n.r. repet 1 milion) de cetățeni ai Republicii Moldova care și-au luat cetățenie română. Adică sunt cetățeni ai UE. În ceva timp, sper să fie cât mai scurt, a zis Traian Băsescu, toți cei 3 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova își vor lua cetățenia română. Ce o să te faci Dodon cu peședinția ta când toți basarabenii vor fi cetățeni europeni? Cel mult pleci la Moscova!” Lumea a fost în delir! Da, vom face Unirea, pentru că voința unui Neam nu poate fi înfrântă. Iar Băsescu va avea statuie. Să țineți minte! Asta înseamnă istorie!
Recomandările noastre
