Barna, „nepermis de neinformat” sau „prefăcut”. Funeriu îl „trimite la școală” 5 ani

Barna, „nepermis de neinformat” sau „prefăcut”. Funeriu îl „trimite la școală” 5 ani

După provocarea recentă, fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, spune că liderul USR, Dan Barna, nu este încă pregătit pentru a conduce țara.

„Din subiectul "Macron vs Principii" sau "Cioloş&Barna vs adevăr" reţin următoarele: Ingenuitatea răspunsului dlui Barna îl descalifică din calitatea de candidat la prezidenţiale. Dacă această ingenuitate este reală e grav pentru că e nepermis de neinformat. Dacă este mimată (ceea ce nu cred) e un prefăcut”, scrie Daniel Funeriu, după ce cu două zile în urmă i-a provocat pe liderii USR-PLUS să ducă „Fără Penali” și la Bruxelles.

Provocarea venea în contextul în care franțuzoaica propusă comisar pentru Piața Internă de Ursula von der Leyen este implicată într-un dosar de corupție similar cu cel care l-a dus pe fostul lider PSD Liviu Dragnea după gratii. Sylvie Goulard este în atenția poliției judiciare franceze într-un dosar de angajări fictive.

Ea este acuzată că i-a plătit Stephane Therou asistentului său salariul, chiar dacă acesta nu a muncit. Dar, în timp ce în Franța ancheta este în plină desfășurare, în Parlamentul European ancheta referitoare la Goulard a fost închisă la 30 august. Parlamentul European a transmis prin purtătoarea de cuvânt că a fost vorba doar nereguli administrative „minore, nesistematice şi neintenţionate” din partea eurodeputatei.

Ne puteți urmări și pe Google News
După ce a văzut răspunsurile liderilor USR-PLUS, Funeriu conchide că „poziţia dlui Barna este corectă pe fond ("dacă dna Goulard a greşit, nu o votăm")”, dar spune că rămâne „la părerea că dl Barna a făcut o excelentă muncă la preşedinţia USR şi va avea toate argumentele peste 5 ani. Nu exclud să aibă mult succes şi acum, dar nu mă simt confortabil cu nivelul său de pregătire”.

Despre răspunsul lui Dacian Cioloș, însă, fostul ministru al educației spune că a fost unul ce denotă un politician matur. „Domnul Cioloş este un politician remarcabil. A reuşit prin poziţia sa (care trebuie privită prin prisma politicii europene şi a celei bilaterale România Franţa) să arunce balonul în tuşă, evitând astfel un placaj nimicitor. A reuşit să o protejeze pe dna Goulard fără să pară că renunţă la principii. El ne spune "voi cere date suplimentare" când, de fapt, situaţia e foarte clară: exact ca doamna Bombonica Dragnea, doamna Goulard a comis o faptă penaluţă dar a rambursat banii, acceptându-şi implicit eroarea (vina?). Şi pe moment a scăpat. Mă felicit că am intuit calităţile politice ale domnului Cioloş, subestimate în România”