Editura Evenimentul si Capital

Bărbatul singur la 45 de ani, un playboy sictirit cu șoarece pe inventar

Autor: | | 30 Comentarii | 21209 Vizualizari

Și-a făcut o carieră, are casă, salariu bunicel și o situație socială frumușică. A avut de toate, la nivelul său, de la femei, oarece bănuți, a văzut lumea și acum a rămas cu un șoarece de companie. Are, în schimb, o armură tare. Atât doar că îl cam dor oasele când o îmbracă.

Pe dinafară e bravada. El nu stă azi sub nici o smetie de papuc. E un bust de bronz pe-un soclu de pâslă. Bărbatul singur la 45 de ani pierde, treptat, avântul care l-a împins din pupa în tinerețe. Când tovarășii lui s-au legat la cap și le-a fost vai de picioare, i-a avertizat cum că femeia-i piază rea și-o să le reteze aripile. Când le-a dansat la nunți, când le-a furat miresele, când le-a răscumpărat pe obișnuitele sticle de whiskey și-un dans. Când le-a vrăjit domnișoarele de onoare cu alura de boem. Când le-a recitat din Minulescu. Ce-au mai râs, mai în glumă mai în spaimă, când – tot din eroism – și-a pus și el pirostriile. N-ar putea spune, a încercat-o și pe asta. A trăit viața de după însurătoare. A probat voiajul conjugal mult timp. A fost și el un Sindbad Marinarul. N-ar ști să-ți răspundă azi ce, mai exact, n-a funcționat. Poate că libertatea captivă a conformității l-a împins la vechile derapaje ale unei vârste căreia nu-i mai aparține. Imaginea cristalină a primelor revolte l-a aruncat pe-același drum al bejeniei de birt și hedonism. S-a lăsat rugat. S-a lăsat implorat. S-a lăsat certat o vreme și degeaba. S-a lăsat abandonat.

Este și azi în țolul de veteran, scos cam mototolit din mașina de spălat. Dar, abia după ce-a învins la jocul vieții și a semnat hârtiile de divorț, a descoperit acele locuri misterioase din care anterior ieșeau așternuturile de pat, șosetele curate și chiloții. Dar, după ce-a învins la trocul sorții a învățat cum se fierbe ciorba, cum se rumenește o friptură și cum se face din nimicul din frigider ceva de mâncare. În timp ce-și piaptănă părul rar, se uită cu ciudă la flotele de farfurii și tigăi naufragiate în chiuvetă, ca în Marea Caraibelor, încă de sâmbăta trecută. Să le spele Mutu! Și, mut, spre casă se îndreaptă.

Ce câine a fost...

Nu mai e de mult un cățelandru de trupă. E un lup jigărit. Din colții tociți emană un damf nu tocmai proaspăt. Nici cu spinarea nu stă mai bine. S-ar duce la doctor, dar mai bine-și dă cu un pic de antiseptic la țoi, că-l anesteziază destul peste noapte. E obiceiul cotidian, partenerul de bunăstare și bunăvoință, în timp ce hamsterul său îl privește înțelept și mai învârte un pic roata timpului. Falsează în nota Sol în timp ce-și plimbă printre măsele cuvântul „solitar” și, la adăpostul singurătății, își adapă dubiile.

Dar bărbatul holtei nu și-a pierdut speranța. Este încă pește în baltă și el încă pescar. Între timp minciogul s-a îndoit și, o vreme, ochiurile micșorate au preferat lostrița tânără. Câteva chiar s-au înrolat în Armata Salvării. Dar, cât de previzibile sunt femeile... Mai devreme sau mai târziu toate vor același lucru. Acel lucru pe care el nu-l mai poate da. Vor o familie cu copii. Vor vacanțe la munte și cearșafuri întinse pe plaje, în timp ce puradeii se joacă în nisip. Gândul tuturor plaselor pline pe care trebuie să le care de la mașină în casă îl apasă în piept, în timp ce molfăie la dumicat, aplecat pe blid, în bucătăria din care frigiderul mai e bun doar pentru cuburi de gheață.

Conchistadorul propriului său pat

Nu, n-are cum să fie mai bine așa. Mai bine să stea fiecare în aia a mă-sii, ne vedem când e nevoie, ne simțim când e util și, apoi, ne întoarcem fiecare în gaura lui de șarpe, în gaura lui de suflet. Până la 40 de ani, a mai fost cum a mai fost, le spunea cui îl întreba, mai în glumă mai în serios, ce se întâmplă. Că așa este el și n-are cum să se schimbe. Când apropiații îi țineau predici le răspundea, sec, că teoria o știe și el la fel de bine, cu practica, în schimb, e mai greu. Student integralist la teologia boantă a societății, a picat licența la proba pragmatismului. Nu! Să nu îndrăznească cineva să-i spună că e un perdant. „Vanitas vanitatum et omnia vanitas!”. Măcar pentru asta, pentru ascetismul devenirii lui intelectuale și tot nu va ceda. Dintr-un toc pierdut pe vreun împrejur de ușă se-aude ronțăitul cariilor, al șobolanilor și gândacilor comensali. Ce singurătate, când te-ai împrejmuit de flora și fauna mucegaiului de conchistador ?

Există un singur fel în care oamenii nu pleacă. El știe asta. Anume să îngheți timpul în loc. Să devii un fanatic al trăirii clipei. O zi a cârtiței în care toți cei care-ți vor critica decizia trebuie îndepărtați pentru că e mai bine să-i alungi tu, decât să plece singuri. Mai bine să trăiești și înăuntru, dar mai ales în afara vieții relaționale. Mai bine să fii un duh, o carcasă, o chilie cu cochilie, o sculptură chitinoasă umplută cu aer, decât să ai parte de durerea primordială de viscer pe care-ai resimțit-o precoce. Bărbatul la 50 de ani nu e de batjocorit. E un pierdut în Pădurea „Frumoasei Adormite”.

De asta s-a pensionat Augustin Lazar! Ce pensie are. Suma e COLOSALA

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI