Bărbatul împușcat accidental de fiul său la vânătoare a murit. Tânărul rămâne în arest la domiciliu

Bărbatul împușcat accidental de fiul său la vânătoare a murit. Tânărul rămâne în arest la domiciliuAmbulanță. Sursa foto: dreamstime.com

Un bărbat din județul Maramureș, rănit grav după ce a fost împușcat accidental de fiul său într-o zonă forestieră din apropierea orașului Borșa, a murit la spital din cauza rănii suferite. Incidentul s-a produs la sfârșitul săptămânii trecute. Potrivit datelor din ancheta desfășurată la nivelul IPJ Maramureș, cei doi căutau coarne de cerb.

Bărbatul împușcat în timpul unei partide de vânătoare lângă Borșa a murit la spital

Victima avea 62 de ani și fusese transportată la unitatea medicală imediat după incident, însă starea sa a fost critică încă de la început, iar medicii nu au reușit să îi salveze viața. În paralel, ancheta a continuat pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs împușcătura.

Fiul victimei, în vârstă de 26 de ani, a fost plasat în arest la domiciliu. Acesta este cercetat pentru mai multe infracțiuni, printre care nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și violență în familie. Procurorii au solicitat inițial arestarea preventivă, motivând atât folosirea unei arme fără autorizație, cât și faptul că tânărul ar fi încercat să ascundă incidentul după producerea acestuia.

Vânătoare

Vânătoare. Sursa foto: Pixabay

Mai multe persoane aflate în zonă au cerut ajutorul autorităților

Potrivit anchetatorilor, incidentul a fost anunțat de mai multe persoane aflate în zona „Pădurea Plopilor”, în apropiere de Borșa. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au stabilit că tânărul nu avea autorizație pentru a deține sau folosi o armă de vânătoare.

În anchetă au apărut și suspiciuni legate de modul în care a fost gestionată situația imediat după producerea incidentului.

Bărbatul împușcat accidental și fiul său ar fi căutat coarne de cerb

În fața oamenilor legii, persoanele aflate în pădure ar fi susținut că aceștia nu se aflau la vânătoare, ci căutau coarne de cerb.

„Din cercetările efectuate a reieşit că, în timp ce afla în zona denumită "Pădurea Plopilor" de pe raza oraşului Borşa, acesta ar fi utilizat o armă de vânătoare cu alice şi l-ar fi rănit accidental pe tatăl său, un bărbat de 62 de ani”, au anunțat reprezentanţii IPJ Maramureş.