PUMNI ȘI PICIOARE în numele legii! Doi bărbați NEVINOVAȚI, BĂTUȚI cu bestialitate, după ce au fost CONFUNDAȚI de polițiști

PUMNI ȘI PICIOARE în numele legii! Doi bărbați NEVINOVAȚI, BĂTUȚI cu bestialitate, după ce au fost CONFUNDAȚI de polițiști

Clipe de coșmar pentru doi bărbați care au fost încătușați de polițiști! Aceștia au fost bătuți cu bestialitate, după ce au fost opriți și suspectați că ar fi niște infractori dați în urmărire generală.

Bărbații, în vârstă de 34 de ani, au fost opriți de oamenii legii în noiembrie 2017, pentru că se aflau într-un autoturism care semăna cu unul căutat de autorități.

După ce au fost eliberați de la secția de poliție pe motiv că sunt nevinovați, cei doi bărbați au mers direct la spital, ambii dintre ei prezentând răni grave și acuzându-i pe polițiști că i-au bătut.

Cazul a fost preluat de Parchetul Militar, care a scos la iveală detalii înfiorătoare despre modul în care s-au purtat agenții de poliție.

Astfel, procurorii militari susțin că în cursul zilei de 22 noiembrie 2017, pe raza localităţilor Urseni – Moşniţa Nouă din judeţul Timiş, în timpul unei operațiuni de prindere a unui urmărit general, un autoturism în legătură cu care exista suspiciunea că ar fi utilizat de acesta a fost oprit în trafic de către dispozitivele angrenate în misiune. După somațiile verbale ale polițiștilor, cele două persoane ce se aflau în mașină – nefiind nici una urmăritul general, au fost imobilizate de polițiști, ulterior asupra lor exercitându-se acțiuni violente de către cei patru inculpați.

”În mod concret, una dintre victime a fost lovită cu putere în mod repetat cu piciorul, de către inculpatul Gavrilă Alexandru Eugen, în timp ce era imobilizată. Totodată, inculpatul Ţicu Darin a imobilizat una dintre persoanele vătămate şi apoi a lovit-o repetat cu pumnul, precum și cu un baston metalic, iar pe cealaltă victimă, care era deja imobilizată prin încătuşare cu mâinile la spate și fusese deja lovită de alţi inculpaţi, a proiectat-o pe asfalt.

De asemenea, inculpatul Necula Marius a lovit în mod repetat cu picioarele una dintre persoanele vătămate în timp ce aceasta era întinsă pe sol şi imobilizată, iar ulterior a ridicat victima şi a proiectat-o violent cu faţa de asfalt. Față de cea de-a doua persoană vătămată, inculpatul Necula Marius a aplicat lovituri dure și repetate cu picioarele, în zona mediană şi superioară, în timpul procedurii de imobilizare la sol, dar şi cu pumnul în zona feţei. La violențele exercitate asupra șoferului și pasagerului din autoturismul oprit a participat și inculpatul Gruber Alexandru, care a lovit cu pumnii şi cu un baston telescopic o persoană vătămată. Inculpatul Gruber Alexandru a lovit cu bastonul telescopic, în zona membrelor inferioare, și a doua persoană vătămată, în timp ce aceasta era întinsă pe sol şi imobilizată de un alt inculpat” susțin procurorii militari în Rechizitoriu.

În urma loviturilor primite de cei patru agenți de poliție, cele două victime au fost internate la spital, fiind suspuse intervențiilor chirurgicale de urgență. 

”Potrivit evaluărilor medico-legale efectuate, cele două victime au suferit leziuni traumatice produse prin lovire cu şi/sau de corpuri dure ce au necesitat 40 de zile de îngrijiri medicale și le-au pus viaţa în primejdie, una suferind şi pierderea unui organ (splina). Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Timiș.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” mai precizează procurorii militari.

 

Ne puteți urmări și pe Google News