Tragedie în India. Bărbat înjunghiat mortal de propriul cocoș

Tragedie în India. Bărbat înjunghiat mortal de propriul cocoș

Un bărbat din India a fost înjunghiat mortal de propriul cocoș, o pasăre pregătită pentru luptă care avea atașată o lamă de picior.

Un bărbat a fost înjunghiat mortal de propriul cocoș. S-a întâmplat în India, iar „pasărea criminală” era folosite la luptele între păsări. Cocoșul avea atașată o lamă de un picior, cu care și-a rănit stăpânul la gât. Rana a fost mortală.

Stăpânul păsării a fost rănit de pasărea care încerca să scape din mâinile sale și a început să sângereze din abundență. El a murit în drum spre spital, din cauza sângelui pe care l-a pierdut, după cum transmite BBC.

Cazul a intrat acum în atenția poliției care a demarat o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat. Reprezentanții poliției susțin că pasărea era pregătită să fie aruncată într-o luptă, în momentul în care a încercat să scape. Proprietarul a încercat să o prindă. În timpul luptei, bărbatul a fost lovit de cuțitul lung de șapte centimetri prins de piciorul păsării.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cocoșul ucigaș a fost ținut la o secție de poliție după care a fost transferat la o fermă de păsări.

S-a întors roata: un cocoș a ucis un om, cu o lamă!

Bărbat înjunghiat mortal de propriul cocoș

Acum, anchetatorii sunt în căutarea a altor 15 persoane care au fost implicate într-o luptă de cocoși la începutul săptămânii. Aceasta a fost organizată într-un sat, Lothunur din statul Telangana.  la începutul acestei săptămâni.

Cei implicați în eveniment se confruntă cu acuzații de omucidere și găzduirea unei lupte ilegale de cocoși.

De altfel, nu este primul accident de acest fel care are loc în timpul unei lupte de cocoși. Conform informațiilor furnizate de poliție, au mai fost cazuri în care un proprietar a sfâșit ucis de cocoșul său. Anul trecut, un alt bărbat din Andhra Pradesh a murit după ce a fost lovit în gât de o lamă atașată de pasărea sa.

Femeie omorâtă de cocoș în Australia

Un incident asemănător s-a produs și în Australia. O femeie în vârstă, care aduna ouăle din cuiburi, a fost omorâtă de un cocoș. Acesta i-a rupt o venă varicoasă cu ciocul, iar femeia a pierdut o cantitate importantă de sânge. Potrivit The Sun, ea a murit înainte ca cineva să poată interveni și să o salveze.