An bun pentru băncile din România, cu profituri-record

An bun pentru băncile din România, cu profituri-recordBănci. Sursa foto: Arhiva EVZ

Sistemul bancar a traversat o perioadă extrem de profitabilă în 2023. Profitul record din anul precedent a fost în creștere puternică față de cel înregistrat în 2022.

An profitabil pentru bănci. Pe fondul creșterii dobânzilor și a fondului inflației ridicate, sistemul bancar a traversat o perioadă extrem de bună. De altfel, costul mic al riscului a reprezentat încă un avantaj pentru ca cifrele înregistrate în acest sector să fie mari.

2023, an de excepție pentru bănci

Sistemul bancar românesc a avut încă un an de excepție privind profiturile și profitabilitatea. La un astfel de rezultat o condus costul mic ale riscului, precum și creșterea dobânzilor.  Totodată, inflația încă ridicată a avut un rol important în acest sens.

Anul trecut, profitul net atins de bănci a ajuns la 13,7 miliarde de lei, respectiv 2,75 miliarde de euro. Cifra este în creștere cu o treime sau 3,2 miliarde de lei față de anul 2022.

În același timp,  în trimestrul al patrulea din 2023, profitul a fost de circa 3,2 miliarde de lei, mult mai mic decât cel de 3,4-3,7 miliarde de lei înregistrat în trimestrele anterioare.

An bun pentru băncile din România. Profit record

Bănci. Sursa foto: Pixabay

Creșterea dobânzilor nete, factor de influență

În anul precedent, randamentul capitalurilor a ajuns la 20,4%. Acest  rezultat anual a fost în creștere cu 16,6% față de anul precedent. Un record similar a fost atins în anul 2004, când ROE ajungea la 18,5%.

De asemenea, randamentul activelor a crescut de la 1,5%, indicat la finalul anului decembrie 2022, la 1,8%, cel mai ridicat prag de după anul 2005. De asemenea,  volumul mai mare de active bancare au contribuit la această creștere a profiturilor.  Anul 2023 a fost încheiat cu active nete de 803,4 miliarde de lei, în creștere cu 102 miliarde de lei față de anul precedent.

An bun pentru băncile din România. Profit record

Profit. Sursa: Arhiva EVZ

An profitabil pentru bănci. Situația creditelor în lei

Rata creditelor neperformante a înregistrat o scădere semnificativă, ajungând la 2,3%, de la circa 2,7% în decembrie 2022, acesta fiind  cel mai redus nivel de până acum.

Mai mult, dobânzile la creditele în lei în sold au început să scadă încă din primăvara anului trecut. Schimbarea a venit pe fondul creșterii lichidității interbancare. De asemenea, ROBOR a coborât de la nivelurile ridicate atinse la finalul anului 2022.

Totodată, multe bănci au ieftinit și creditele noi în monedă națională, însă le-au scumpit semnificativ pe cele în valută, mai ales în euro. Totul în condițiile în care Banca Centrală Europeană a crescut dobânzile.