BANCA MONDIALĂ face ANUNŢUL care CONFIRMĂ temerile specialiştilor

BANCA MONDIALĂ face ANUNŢUL care CONFIRMĂ temerile specialiştilor

Creşterea economiei mondiale ar urma să încetinească la 2,9% în 2019, comparativ cu 3% în 2018 şi 3,1% în 2017, pe fondul tensiunilor comerciale şi al moderării comerţului internaţional, se arată în raportul semianual "Global Economic Prospects", publicat miercuri de Banca Mondială (BM), transmit Xinhua, AP şi Reuters.

Perspectivele economiei mondiale s-au înrăutăţit, pe fondul înăspririi condiţiilor financiare, a intensificării tensiunilor comerciale şi a turbulenţelor de pe pieţele financiare din unele ţări emergente şi în curs de dezvoltare. Din cauza acestor evoluţii, redresarea în ţările emergente şi în curs de dezvoltare a pierdut din avânt, iar PIB-ul lor ar urma să urce cu 4,2% anul acesta, faţă de un avans de 4,7% previzionat în iunie. Creşterea comerţului mondial va încetini la 3,6% anul acesta, de la 3,8% în 2018 şi 5,4% în 2017, ceea ce va afecta industria din întreaga lume, estimează instituţia financiară internaţională.

"La începutul lui 2018, economia mondială era în formă maximă, dar a pierdut din avânt pe parcursul anului, iar în viitor avansul ar putea încetini şi mai mult", a afirmat directorul general Kristalina Georgieva.

Expansiunea celei mai mari economii mondiale - SUA - ar urma să încetinească la 2,5% anul acesta, de la 2,9% în 2018, în timp ce China ar urma să înregistreze în 2019 o creştere de 6,2%, după 6,5% în 2018. Avansul zonei euro va încetini la 1,6% anul acesta, de la 1,9% anul trecut, se arată în raportul "Global Economic Prospects".

Ne puteți urmări și pe Google News

În economiile avansate, creşterea ar urma să încetinească la 2% în 2019, de la 2,2% în 2018, deoarece băncile centrale continuă retragerea măsurilor de stimulare adoptate în urma crizei, apreciază instituţia financiară internaţională, transmite Agerpres.