Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare susține că licența Euroins nu trebuie retrasă. ASF s-a grăbit în luarea deciziilor

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare susține că licența Euroins nu trebuie retrasă. ASF s-a grăbit în luarea deciziilor Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a transmis că Autoritatea de Supraveghere Financiară a luat o decizie pripită când a decis să retragă licența Euroins. Reprezentanții instituției nu au găsit dovezi care să demonstreze că firma de asigurări trebuie să intre în faliment.

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a realizat un raport, cerut de Consiliul Euroins, privind Capitalul Permanent (PCR) pentru a arăta dacă Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a avut suficient de multe motive pentru a retrage licența companiei de asigurări. Analiza BERD a arătat că ASF s-a grăbit când a luat decizia în cazul Euroins.

„BERD propune rezoluţie privind asigurarea fără costuri suplimentare pentru contribuabilii şi asiguraţii din România. Analiza acutarială nu găseşte bazele pentru suspendarea licenţei Euroins România”, se precizează în comunicatul de presă emis de Bancă. Reprezentanții instituției au transmis că sunt îngrijorați de criza de pe piața asiguratorilor din România generată de falimentul Euroins.

„După verificări, BERD a investit în octombrie 2021 într-o participaţie minoritară în Euroins Insurance Group din Bulgaria (EIG), firma mamă a Euroins România Asigurare-Reasigurare SA (EIRO). Ca acţionar, BERD s-a implicat împreună cu Consiliul EIG în îmbunătăţirea suplimentară a operaţiunilor şi a performanţelor companiei, în special în România. BERD a luat act de anunţul ASF din 17 martie că a fost retrasă licenţa Euroins România, din cauza indiciilor stării de insolvenţă a companiei”, se mai precizează în comunicat.

Ne puteți urmări și pe Google News

BERD se va implica pentru a fi găsită o soluție

În același comunicat se mai precizează că BERD se va implica în discuții cu toate părțile implicate pentru a fi găsită o soluție privind criza provocată de retragerea licenței Euroins România. Instituția a mai transmis că a depus deja o propunere de rezoluție la ASF și că poartă discuții atât cu firma de asigurări, cât și cu ASF. De asemenea, BERD vrea să fie găsită o soluție care să nu producă costuri suplimentare pentru deținătorii de polițe sau contribuabili.

„BERD este decisă să ajute la găsirea unei soluţii fără costuri suplimentare pentru autorităţi sau contribuabili, şi alături de Euroins Insurance Group a depus o propunere de rezoluţie la ASF. Euroins Insurance Group (EIG) rămâne unul din cele mai mari grupuri independente de asigurări din centralul şi sud-estul Europei, cu poziţii de top în Bulgaria, România, Macedonia de Nord şi o prezenţă importantă în ţări ca Polonia, Grecia, Ucraina şi Georgia”, se mai precizează în comunicat.