DECIZIE fără precedent în cazul BACALAUREATULUI. Curtea de Apel a luat DECIZIA
- Alex Dumitrescu
- 23 ianuarie 2019, 21:53
Curtea de Apel Craiova a decis condamnarea a cinci profesori de liceu din Drobeta Turnu Severin, acuzați că au fraudat examenul de bacalaureat din 2013. Cei cinci profesori au primit pedepse cu suspendare cuprinse între șase luni și trei ani.
„Instanța a hotărât condamnarea definitivă a 5 inculpați, respectiv Arbănaşi Marius, Tomoescu Paula Loredana, Arbănaşi Diana Loredana, Arbănași Ofelia și Moraru Gabriela, la data săvârșirii faptelor, profesori la diferite licee din Drobeta-Turnu Severin, la pedepse cu suspendare cuprinse între 6 luni și 3 ani, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de trafic de influență, fals material în înscrisuri oficiale și instigare la fals material în înscrisuri oficiale”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de Direcția Generală Anticorupție.
Cei cinci profesori au fost acuzați că „în schimbul unor sume de bani pe care le-au pretins și primit de la mai mulți elevi participanți în susținerea probelor (circa 30 de persoane), și-au traficat influența pe care o aveau sau lăsau să se creadă că o au pe lângă alte cadre didactice implicate în susținerea probelor ori au procedat în mod direct la alterarea prin adăugare în lucrările scrise și aflate spre corectare a unor răspunsuri corecte, favorizând prin aceasta pe cei interesați”, conform news.ro.