Contestat și hulit de politicieni, în funcție de interesele de moment, Avocatul Poporului, indiferent de numele său, are o misiune deosebit de importantă. Conform Constituției, rolul său constă în „apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice ”.

Fiind o funcție în care destituirile și numirile se fac pe criterii politice, în funcție de cine deține majoritatea parlamentară într-un anumit moment, Avocatul Poporului e nevoit să jongleze, dincolo de atribuțiile constituționale ale funcției, cu jocurile de putere dintre partide și modul în care ele afectează procesul legislativ și cetățeanul.

Renate Weber, numită Avocat al Poporului în data de 26 iunie 2019, după ce Victor Ciorbea a părăsit funcția, nu s-a lăsat deloc intimidată de burzuluielile guvernanților și a stat ca un ghimpe în coasta celor pentru care Constituția României sau Drepturile Omului sunt doar maculatură.

În plină stare de urgență, când abuzurile liberalilor au luat forme grotești, ea nu a contenit să conteste la Curtea Constituțională mai multe prevederi ale OUG 1/1999, legea care prevede condițiile instituirii stări de urgență pe teritoriul României.

Ulterior, a contestat și infama Lege a Carantinei, o anomalie tipic românească prin care pacienții asimptomatici erau sechestrați la comun, în spitale sau corturi, până le ieșea testul negativ. Nicăieri în lume nu s-a comis un abuz de o asemenea amploare.

În toate statele europene, pacienții asimptomatici, precum și cei cu forme ușoare de covid, au fost plasați în izolare la domiciliu, internarea în spitale sau centre dedicate fiind opțională, doar la cererea pacientului. În România, din indolență sau comoditate, Guvernul Orban a acționat samavolnic, impunând carantina în spitale sau corturi, locuri de unde bolnavii ieșeau vindecați de covid, dar bulversați, traumatizați și exasperați de condițiile inumane, hrana mediocră și tratamentul care denota jemanfișism față de suferința lor.

Nu puține au fost cazurile pacienților care au implorat să fie lăsați să stea în izolare la domiciliu. Alții s-au răzvrătit și au fugit din centrele unde erau deținuți fără să fi comis vreo infracțiune și fără vreo hotărâre judecătorească.

Despre contestația făcută de Renate Weber, Premierul de atunci, Ludovic Orban, a declarat, la începutul unei ședințe de Guvern, că reprezintă un „atac împotriva intereselor fundamentale ale României”. Dacă interesul lui Orban era să sechestreze românii, în timp ce el chefuia cu whisky, vin, trabucuri și țigări în biroul de la Palatul Victoria, cu măștile aruncate pe jos, da, Renate Weber a greșit. Dacă interesul lui Orban era să respecte Constituția, cartea de căpătâi a oricărui stat civilizat, atunci Renate Weber și-a făcut datoria la virgulă.

Tot Renate Weber a atras atenția cu privire la cuantumul ridicol al amenzilor date în starea de urgență, stabilite pe criterii doar de Ludovic Orban știute, amenzi care au fost în cele din urmă declarate neconstituționale, multe dintre ele fiind anulate de instanțe.

Așadar, e clar că Renate Weber a deranjat Guvernul liberal, care ar fi vrut să aibă o fantoșă pe post de Avocat al Poporului, care să-și încaseze leafa, să stea la birou și să se uite la seriale pe Netflix ori să-și cheme manichiurista, în vreme ce Guvernul dădea ordonanțe prin călca în picioare demnitatea, drepturile și libertățile românilor, adică exact aspectele asupra cărora are Avocatul Poporului misiunea de a veghea și a acționa în consecință atunci când constată abateri.

Însă, paradoxal, scenariul „scăpați de Renate Weber” nu a fost transpus în practică din dorința expresă a lui Ludovic Orban, ci a aprigului său contestatar din partid, Florin Roman. Oțărât nevoie mare, deputatul PNL l-a acuzat voalat pe șeful său din partid că „orbecăie prin ceață”. „E simplu ca bună ziua, se convoacă cele două comisii juridice de către Birourile permanente reunite şi se dă un vot pe cererea de revocare pe care deja am înaintat-o, ca deputat liberal. Se respinge raportul de activitate. Apoi, în aceeaşi zi, preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului convoacă plenul reunit şi se votează raportul de revocare a lui Renate Weber!”.

Ca în „democrațiile” din Venezuela, Uganda sau Zimbabwe înțelege Florin Roman, deputat de Alba Iulia, că se fac schimbările din funcțiile publice în general, și din cea de Avocat al Poporului în particular. Nu ne place de ea și basta. „Afară, afară, cu Renate din țară!” pare a răcni Florin Roman la o portavoce invizibilă.

Tribulațiile sale sunt însă de înțeles. Susținător al lui Rareș Bogdan în ofensiva împotriva lui Ludovic Orban, Florin Roman l-ar vrea debarcat cât mai repede de la șefia PNL pe actualul lider. Astfel că, în așteptarea unor vremuri prielnice pentru acest deziderat personal, își exersează bojocii vituperând la adresa Avocatului Poporului.

În apărarea poziției liberalilor a sărit și Raluca Prună, Ministru al Justiției în Guvernul Cioloș. Ce acuzații lansează doamna Prună? Țineți-vă râsul! Doamna Prună o acuză pe Renate Weber că a apărat respectarea Constituției și drepturilor românilor, lucru dovedit altfel de faptul că majoritatea sesizărilor sale, cu privire la care doamna Prună ridică „semne de întrebare”, au fost acceptate.

În cealaltă parte, Renate Weber se apară cu legea în mână și susține că nu i-a comunicat nimeni nici un motiv oficial de nemulțumire cu privire la activitatea ei:

„Pe mine nu m-a informat nimeni oficial până la acest moment care sunt motivele de nemulţumire, care sunt reproşurile care mi se aduc. Eu nu am primit o copie a acelei solicitări de revocare.” Totodată, doamna Weber constată corect faptul că „Revocarea Avocatului Poporului se face numai pentru încălcări ale Constituţiei şi legilor. (…) M-aş bucura foarte mult să avem o întâlnire în plenul Parlamentului şi să discutăm activitatea acestei instituţii. Dar care sunt acele situaţii în care eu aş fi încălcat Constituţia şi legile? Sincer vă spun, nu le ştiu, nu mi-au fost comunicate”.

Și nici nu îi vor fi comunicate. Pentru că procedura de revocare din funcție nu a fost demarată pe criterii obiective, care să anvizajeze slaba performanță în îndeplinirea obligațiilor constituționale, încălcarea legii sau eventuale abuzuri săvârșite în funcție. Procedura de revocare a fost demarată pentru că a) Renate Weber nu stă drepți în fața lui Orban și Cîțu și b) a îndrăznit să-și facă treaba, conform atribuțiilor legale pe care le prevede funcția. Ori pentru unii politicieni asta e o crimă. Nu instalezi oameni în funcții importante ca să-și facă treaba. Instalezi oameni în funcții importante, care teoretic prevăd independența de zona politică, pentru ca să răspundă comenzilor tale. Altfel spus, faci contestații când îți spunem noi, nu când vrei tu.

Un astfel de Avocat al Poporului își doresc liberalii să numească în funcție după ce, „simplu ca bună ziua” cum a postulat Florin Roman, o alungă pe Renate Weber.

Ludovic Orban a anunțat că a demarat procedura de revocare, acționând parcă la ordinul dat de colegul și contestatarul său din partid. Pentru Ludovic Orban, Avocatul Poporului nu trebuie să aibă nici o legătură cu „apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice”. El vrea ca Avocatul Poporului să fie Avocatul lui Orban. Și punct.