Avocații ar putea primi acces direct la actele de stare civilă

Avocații ar putea primi acces direct la actele de stare civilăAvocați. Sursa foto: dreamstime.com

Avocații ar putea primi acces direct la actele de stare civilă. Inițiativa legislativă, susținută de Guvern, permite avocaților doar printr-o împuternicire, să li se elibereze certificate de naștere, căsătorie sau deces în numele titularilor acestora.

Avocații ar putea primi acces direct la actele de stare civilă. Guvernul susține inițiativa legislativă prin care avocații, în baza împuternicirii date de client, vor putea solicita mai multe acte de stare civilă.

De asemenea, propunerea legislativă își dorește să lărgească accesul avocaților la anumite informații necesare în sala de judecată. Mai exact, Guvernul a anunțat recent că susține adoptarea, sub rezerva însușirii propunerilor, a inițiativei legislative. Iniţiativa aparține deputatului USR Brian Cristian, privind modificarea şi completarea Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

Avocații, acces direct la actele de stare civilă

Inițiativa, care a trecut de Senat, are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 10 alin. (1) al Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind ,,acordarea dreptului avocatului de a reprezenta cetăţeanul în raport cu autorităţile şi instituţiile publice în baza împuternicirii avocaţiale”, în sensul acordării posibilității de a solicita certificate de stare civilă/extrase multilingve de stare civilă și avocaților împuterniciți de membrii familiei și de persoanele îndreptățite în cazul certificatului de deces.

Care sunt diferitele tipuri de avocati?

Avocații. Sursa foto: Pixabay

Avocații ar avea activitatea mai ușoara cu această lege

Potrivit justnews.ro., prin proiect se urmărește corectarea unei situații apărute ca urmare a modificărilor survenite la legislația actelor de stare civilă, avocatul neputând în prezent să reprezinte clientul în raport cu serviciile de stare civilă fără a avea o procură specială, cu excepția situației în care se solicită eliberarea unui certificat de stare civilă sau a unui extras multilingv.

„Este ilogic să-i oferi avocatului dreptul de a solicita eliberarea unui certificat de stare civilă sau a unui extras multilingv în baza împuternicirii avocațiale, dar pentru toate celelalte cereri pe care ar putea să le depună în numele clientului, să aibă nevoie de procură specială.

Mai mult decât atât, oferind avocatului dreptul de a-și reprezenta clientul în baza împuternicirii avocațiale, se ușurează și munca funcționarilor de stare civilă, avocatul fiind un profesionist al dreptului care cunoaște și înțelege mult mai bine dispozițiile ți implicațiile legii, spre deosebire de o persoană fără pregătire juridică”, se arată în expunerea inițiatorului, deputatul USR Brian Cristian.

Ne puteți urmări și pe Google News