Aviz pentru exploatarea zăcământului de sare de la Valea Florilor, Cluj
- Veronica Bursașiu
- 22 iulie 2025, 11:00
Sursa foto : TurdaNews
- Urbaniștii din Cluj cer acordul proprietarilor de teren. Ca să se asigure că " cei care sunt acolo știu ce se întâmplă și ce va urma”
- Salt Min promitea 300 de locuri de muncă și investiții de 70 milioane de euro
- Își propun crearea unui ecosistem industrial în zona Turda-Câmpia Turzii
- La Salt Min, investitori din SUA și Emiratele Arabe
Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism a Județului Cluj a avizat "Planul Urbanistic de Zonă. Infrastructură necesară deschiderii și exploatării zăcământului de sare gemă din perimetrul Valea Florilor, comuna Ploscoș". Zăcământul de sare de la Ploscoș, Cluj, este recunoscut internațional pentru puritatea sa excepțională. De 98,8% NaCl. Zăcământul plasează România pe harta globală a industriei resurselor minerale. Beneficiar al avizului este Salt Min SRL,. O firmă a cărui vicepreședinte este Marius Avram Gal. Omul de afaceri care i-a însoțit pe reprezentanții lui Donald Trump în Cluj și București. Și care a anunțat că aceștia vor investi în capitală.
@monicaantal
Urbaniștii din Cluj cer acordul proprietarilor de teren. Ca să se asigure că " cei care sunt acolo știu ce se întâmplă și ce va urma”
Avizul urbaniștilor din Cluj necesită însă completări. În sensul că arhitectul șef al Clujului, Claudiu Salanță, a cerut ca beneficiarul să aibă și acordul proprietarilor de deasupra zonei de exploatare. Arhitectul șef a cerut aceste documente fiindcă vrea să se asigure că “cei care sunt acolo știu ce se întâmplă și ce va urma”.

Avram Gal Sursa foto: Turda News
Totodată, urbaniștii au solicitat și un plan de reconstrucție ecologică post-exploatare. Conform planului de dezvoltare a exploatării, activitatea desfășurată în perimetrului din Valea Florilor “nu va conduce la poluarea excesivă a mediului”, Același document “prevede că efectele negative cauzate factorilor de mediu, aer, vegetație şi peisaj, nivelul de zgomot şi intensitatea vibrațiilor”, se vor reduce la zona incintei miniere şi în imediata vecinătate a acesteia.
Salt Min promitea 300 de locuri de muncă și investiții de 70 milioane de euro
“Nu există posibilitatea ca sănătatea şi confortul locuitorilor din localitățile învecinate să fie afectate. Dimpotrivă, activitatea propusă va crea noi locuri de muncă într-o zonă cu mari necesități din acest punct de vedere”, scrie în planul de dezvoltare prezentat de beneficiar. Zăcământul Valea de sare gemă va fi exploatat prin lucrări miniere subterane. "Pe cale uscată – cu camere mici şi pilieri (pătrați) părăsiți, cu tavanul drept, încărcare în mijloace auto şi transport cu benzi până la stația de concasare – sortare. Exploatarea se va face și prin sare în soluție (saramură) – prin sonde de dizolvare, transport cu conducte până la stația de prelucrare a saramurii", arată documentul.
Un raport al Ipromin SA București estima că „rezervele miniere valorificabile (26.000.000 de tone) ar permite proiectarea unei capacități de producție de 900.000 de tone/an. Pentru o viață activă a salinei de 29 de ani”. Vicepreședintele Salt Min spunea că se dorește angajarea a 300 de oameni în următorii ani. Acesta a vorbit despre investiții masive de 70 de milioane de euro până în 2027. Dintre care 20 de milioane în primii doi ani. În primii doi ani, Salt Min și-a propus să dezvolte infrastructura necesară pentru exploatarea zăcământului. Și debutul construcției unei fabrici de produse din sticlă la Unirea, lângă Turda. Obiectivul declarat a fost acela de a reduce dependența de importuri și de a deveni un furnizor regional important.
Își propun crearea unui ecosistem industrial în zona Turda-Câmpia Turzii
"Viziunea noastră este ca SALT MIN să devină un simbol al industriei românești moderne. În următorii ani, ne propunem să ne extindem portofoliul de produse și să creăm un ecosistem industrial în zona Turda-Câmpia Turzii. Vom continua să investim în cercetare și inovație, astfel încât să răspundem cerințelor piețelor internaționale. Pe termen lung, vrem ca SALT MIN să fie un model de succes al unei companii românești cu impact global...Calitatea acestui zăcământ ne permite să intrăm pe piețele internaționale ca un jucător serios și competitiv. La ora actuală, resursa noastră este recunoscută de specialiști drept una dintre cele mai pure din lume", a spus Marius Avram Gal într-un interviu acordat capital.ro
Avizul urbaniștilor clujeni vine în contextul în care Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG) a aprobat, la sfârșitul anului trecut, două noi licențe de exploatare a resurselor de sare gemă la Cluj.
La Salt Min, investitori din SUA și Emiratele Arabe
O licență a fost acordată pentru Salt Min SRL și una pentru firma cu sediul în Bihor, Diana Exploatări Miniere, o firmă controlată de un om de afaceri maghiar. În ultimii 20 de ani, Guvernul a mai acordat doar cinci astfel de licențe. În tot acest timp Salrom – companie deținută majoritar de statul român – a avut monopolul pe piață sării din România. Piața sării din Europa a fost dominată multă vreme de firme din Ucraina. Până la invazia țării de către Rusia.
Avram Gal spunea că la Salt Min sunt și investitori din Emiratele Arabe și SUA . Colaborări care în viziunea sa aduc nu doar capital, ci și expertiză internațională. Și în ceea ce privește adoptarea celor mai bune practici globale în exploatarea resurselor.În 2024, Salt Min a raportat o cifră de afaceri, pe anul 2024, de 30.940 de lei, dar și datorii 5.314.613 lei. Firma figurează cu patru angajați, anul trecut, conform termene.ro