Avionul plic cu pasageri, prăbușit în Kazahstan: 38 de persoane și-au pierdut viața. Update
- Maria Dima
- 25 decembrie 2024, 11:41
Update 2. Un număr de 38 de persoane şi-au pierdut viaţa miercuri în prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan, a declarat un vicepremier kazah, citat de presă, relatează AFP.
"Situaţia nu este foarte bună, 38 de morţi", a declarat vicepremierul Kanat Bozoumbaiev în cursul unei reuniuni, citat de agenţia de presă rusă Interfax.
Avionul de pasageri Embraer 190, care efectua ruta Baku - Groznâi, s-a prăbuşit în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan. La bord se aflau 67 de persoane, dintre care 62 de pasageri şi 5 membri ai echipajului.
Aeronava fusese direcţionată către oraşul kazah Aktau din cauza unei cerinţe de aterizare de urgenţă şi s-a prăbuşit în apropierea oraşului. Cauzele accidentului sunt în curs de investigare. În acest sens a fost înfiinţată o comisie de stat prezidată de prim-ministrul Ali Asadov pentru a investiga cauzele accidentului aviatic.
Avionul prăbușit în Kazahstan
Update 1. Douăzeci şi opt de persoane au supravieţuit prăbuşirii unui avion de linie aparţinând companiei aeriene Azerbaidjan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane - 62 de pasageri şi cinci membri ai echipajului - miercuri, de Crăciun, în Kazahstan, în apropierea oraşului Aktau (vest). ”Potrivit primelor informaţii, există 28 de supravieţuitori, dintre care 22 au fost spitalizaţi”, anunţă într-un comunicat postat pe Telegram Ministerul kazah al Situaţiilor de Urgenţă.
Un avion de pasageri s-a prăbuşit în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, au anunţat miercuri agenţiile de presă ruse, citând Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan - relatează Reuters.
Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă, dar a fost redirecţionat din cauza ceţii din Groznâi, au precizat agenţiile de presă.
"Potrivit informaţiilor iniţiale deţinute de partea azeră, la bord se aflau 62 de pasageri şi 5 membri ai echipajului", a comunicat Ministerul kazah al Transporturilor într-un comunicat de presă preluat de AFP.
Agenţia azeră de presă Azertac a confirmat numărul persoanelor aflate la bord şi a relatat că există supravieţuitori care primesc asistenţă medicală, iar informaţii cu privire la eventuale victime vor fi furnizate în scurt timp.
La rândul său, Azerbaijan Airlines a precizat că este vorba despre o aeronavă Embraer 190 care "a efectuat o aterizare de urgenţă".