Avertisment! Teroriștii nu au câștigat, dar Occidentul poate pierde. Relația cu China amenință să fie mult mai conflictuală

DIÁRIO DE NOTÍCIAS. Retragerea americană de la Kabul și preluarea ulterioară a puterii de către noul guvern taliban, exact la 20 de ani de la atacurile din 11 septembrie, sugerează că, în final, am pierdut acest război.

Există, de fapt, înfrângeri și transformări care nu sunt deloc pozitive. Felul în care americanii au plecat din Afganistan este o victorie pentru talibani; luarea deciziei, aproape fără coordonarea cu aliații, a modificat dezbaterea europeană despre relația cu Statele Unite și despre propria noastră securitate, stimulând ideea autonomiei strategice, un concept cu o definiție imprecisă și non-consensuală; iar lumea s-a trezit descoperind că americanii se retrag în timp ce alții, în special China, se extind. Toate acestea sunt adevărate, dar nu va fi bilanţul răspunsului la 11 septembrie.

În 2002, în cadrul unui reportaj la New York, am cunoscut câțiva portughezi care locuiau la etajul trei în centrul Manhattanului. Un rucsac cu o frânghie fusese așezat pe terasă, în cazul în care ar fi fost nevoie să fugă de vreun atentat care să-i împiedice să utilizeze scările.

Dintre toate imaginile din 11 septembrie, poate că cele ale trupurilor care cădeau din turnurile de la World Trade Center au fost cele mai impresionante. Sau, cel puțin, cele care prezentau cel mai bine vulnerabilitatea neaşteptată și neputinţa a cuiva care tocmai câștigase un război lung și care declarase superioritatea clară a modelului său politic și social. Aceasta a fost marea transformare pe care a adus-o 11 septembrie. Într-o dimineață, am trecut de la "Sfârșitul istoriei" a lui Fukuyama la "Ciocnirea Civilizaţiilor" a lui Huntington. Nici o lectură superficială a oricăruia dintre ei nu era corectă, dar percepția a fost aceasta.

Vestea momentului despre interzicerea mașinilor pe benzină și motorină. Strategia ce vizează România

Luna rece plină va fi furtunoasă pentru aceste trei zodii. Punctul culminant, pe data de 15 decembrie

11 septembrie a inaugurat o eră a fricii. Amenințarea distrugerii reciproce făcea parte din temerile războiului rece, dar era, în același timp, definiția sa și improbabilă. După căderea Zidului, Occidentul a crezut atât de mult în superioritatea sa, încât chiar a crezut că, dacă China va încerca o mică piață, în cele din urmă se va democratiza și se va converti la capitalism. Atractivitatea idealului occidental părea imbatabilă. Pe 11 septembrie, ne-am dat seama că avea dușmani în stare să ne atace. Am trecut de la optimismul învingătorilor la pesimismul celor îngroziți.

Relația cu China amenință să fie mult mai conflictuală decât s-a crezut

Răspunsul la 11 septembrie, nu doar cel militar, a avut succes în ceea ce era mai important. Amenințarea teroristă, care în acele zile părea imposibil de învins, a fost îmblânzită. Nu a dispărut, dar nu a pus stăpânire pe noi. Cu toate acestea, istoria a continuat fără a se sfârşi.

După 20 de ani, ideea de Occident are încă dușmani externi și interni. Relația cu China amenință să fie mult mai conflictuală decât s-a crezut. Există concurență între modele și o tensiune crescândă a conținutului militar. Pe plan intern, pare greu să fii optimist atunci când privești lumea prin prisma schimbărilor climatice, a ascensiunii Chinei, a crizei financiare din 2008, a agresivităţii Rusiei, a pierderii perspectivelor de creștere permanentă, a regresului democratic, a  pandemiei. La care se adaugă un discurs care învinuieşte Occidentul, casa drepturilor omului și a libertăților, pentru toate relele care aici sunt reziduale în comparație cu restul lumii.

Douăzeci de ani mai târziu, nu războiul împotriva teroriștilor a fost cel care a eşuat, care a avut un oarecare succes, deși circumscris în timp și în spectaculozitate și perfect reversibil. Ceea ce este în criză astăzi este convingerea în virtuțile modelului occidental și în motivele pentru a-l apăra. Și această cauză nu este promovată de îndepărtarea dintre americani și europeni, nici de tăcerea moderaţilor, lăsând spațiul public și politic ocupat de cei care nu cred în calitățile majore ale democrațiilor liberale, începând cu modul în care tratăm diferențele și în care gestionăm divergenţele. (Articol de Henrique Burnay, consultant pe probleme europene)

Traducerea: Rador