Avertisment de la Poliția Rutieră! Accidente în lanț pe Autostrada Soarelui
- Mihai Soica
- 18 iulie 2020, 09:51
Polițiștii de pe Autostrada Soarelui atrag atenția celor care circulă pe acest drum să respecte regulile de circulație. Smbătă dimineața au fost înregistrate două accidente rutiere care au dus la paralizarea traficului.
Căldura mare și apropierea de mare i-a făcut pe bucureșteni, și nu numai, să ia cu asalt drumul spre mare. Traficul aglomerat și viteza mare au dus la accidente, iar de aici la blocarea circulației și crearea de ambuteiaje.
Polițiștii de la Autostrada Soarelui spun că primul accident de sâmbătă dimineața a fost unul care s-a soldat cu pagube materiale mari, fiind implicate cinci autoturisme. La fața locului au intervenit ambulanțele și polițiștii, o persoană fiind transportată la spital cu răni care nu îi pun viața în pericol. Până când polițiștii au cercetat cauzele de producere a accidentului s-au creat cozi care se întindeau pe câțiva kilometri.
După acest prim accident a urmat un al doilea, care a avut loc la kilometru 99, în apropierea localității Dragoș Vodă. Un motociclist a intrat în coliziune cu un autoturism, două persoane fiind rănite. Traficul a fost oprit pentru 15 minute. „Pentru prevenirea accidentelor rutiere, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare”, informează Infotrafic.
La mijlocul lunii iunie 2020, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România a anunțat că că va demara lucrările de reabilitare a 24 de kilometri din Autostrada Soarelui. După un scandal imens făcut de hotelieri de pe litoral și reprezentanții societăților de turism, cei de la CNAIR au renunțat rapid la această idee susținând că lucrările vor fi reluate la toamnă. „Maine, 13 iunie, incep lucrarile de reparatie cu mixtura asfaltica pe Autostrada Soarelui, intre km 12 si km 36. Pentru ranforsarea acestui segment de autostrada a fost demarata si o procedura necesara stabilirii unei solutii tehnice. Facem apel la participantii la trafic sa inteleaga necesitatea efectuarii acestor lucrari de reparatie, sa respecte limitarile de viteza si sa circule cu atentie in zona respectiva”, susțineau cei de la CNAIR.