Au trecut 17 ani de când Laura Stoica a murit. Cum își alină mama artistei dorul

Au trecut 17 ani de când Laura Stoica a murit. Cum își alină mama artistei dorulSursa foto: Laura Stoica / Facebook

Au trecut 17 ani de când îndrăgita artistă Laura Stoica a murit într-un accident dramatic. Se afla în cea mai fericită perioadă a vieții sale și abia aștepta să aducă pe lume bebelușul pe care îl purta în pântece. Din păcate, acest vis al ei nu s-a mai îndeplinit. Cu ocazia zilei de 8 martie, mama artistei povestește cum își alină dorul de fiica sa.

Ziua de 9 martie 2006 a fost una tragică pentru lumea artistică din România. Îndrăgita cântăreață Laura Stoica s-a stins din viață într-un cumplit accident. Era mai fericită ca niciodată, asta pentru că visul ei cel mai mare, acela de aduce pe lume un copil, era pe cale să se îndeplinească. Din păcate, nu a mai apucat să aducă bebelușul pe lume și să se bucure de el.

Chiar dacă au trecut 17 ani de la moartea sa, Laura Stoica va rămâne mereu în inimile românilor cu celebrele sale melodii: „Un actor grăbit”, „Focul”, „Doar tu”, „Cartierul cântă rock”, „…Nicio stea”, „Toamnă pe autostradă”, „Sunt cuminte”, „Mereu mă ridic”, „Mai frumoasă”. Nu a fost doar una dintre cele mai îndrăgite artiste din România, ci și cea mai bună voce rock feminină din industria muzicală autohtonă.

Cu ocazia zilei de 8 martie, mama artistei a mărturisit că își alină dorul de fiica sa ascultând, la radio, melodiile ei. Din păcate, odată cu trecerea timpului, Laura Stoica este difuzată din ce în ce mai puțin.

„La posturile de televiziune nu prea mă uit, așa că nu știu ce post o difuzează. La Radio Actualități o mai aud, din când în când. Și o ascult și acasă, dar asta e altceva, e de suflet. Nu știu de ce nu o difuzează mai des. E problema lor”, a spus mama Laurei Stoica pentru Playtech.

Laura Stoica, comemorată în luna în care ar fi trebuit să împlinească 56 de ani

Laura Stoica a fost de multe ori comemorată de artiștii de breaslă, însă mama ei a fost invitată de puține ori la aceste evenimente. Femeia a mărturisit că anul trecut a aflat prea târziu de evenimentul organizat în cinstea fiicei sale.

În 2023, Laura Stoica va fi comemorată în octombrie, când ar fi trebuit să împlinească 56 de ani.

„Ei fac spectacolul de câțiva ani, în numele ei, dar invitații nu au nicio legătură cu Laura. Nu e pentru prima dată, când nu am fost în sală. Nu se face așa ceva, nu vor să ne cheme.

Am participat într-un an, mă anunțase cineva că va avea loc, m-am interesat la Cultură și cu greu mi-au făcut un loc în sală, acum vreo trei-patru ani. Apoi, nu s-a mai ținut, a venit pandemia.

Acest spectacol se ține de șase ani. Atunci, l-au anunțat pe fiul meu, chiar în ziua desfășurării evenimentului, dar el era la mare, iar eu eram plecată de acasă, eram într-o stațiune”, mai spunea mama artistei, în urmă cu un an, pentru sursa citată.