Evenimentul Zilei > Actualitate > Au sistat comanda de ventilatoare pentru ATI! Premierul trebuie să intervină
Au sistat comanda de ventilatoare pentru ATI! Premierul trebuie să intervină

Au sistat comanda de ventilatoare pentru ATI! Premierul trebuie să intervină

Directorul Spitalului de Urgență Cluj a făcut un anunț din care rezultă că mai multe ventilatoare, care urmau să fie folosite în secțiile de terapie intensivă pentru ajutorarea celor care se vor infecta cu coronavirus, au fost blocate la producători.

Firmele care produc aceste ventilatoare, de plămân artificial, după cum li se mai spune acestor aparate, au anunțat că au blocat o comandă de 3.42 milioane lei, făcută de Spitalul Județean Cluj.

Directorul acestui spital, Petru Șușcă, a declarat că îi va cere ajutorul de urgență primului ministru pentru a debloca, pe cale diplomatică, acest import.

„Vestea rea este că, deși am comandat 30 de ventilatoare, din păcate, astăzi am primit o notificare prin care ni s-a transmis că termenul nu poate fi respectat, așa că ventilatoarele nu vor sosi în timp util. Ventilatoarele sunt o investiție pe care o suportam din veniturile proprii ale Spitalului și costau 3.427.000. Nu aveam probleme să alocăm aceste fonduri. Fac un apel către Guvern, la domnul prim-ministru, să ia legătura cu ambasadele, astfel încât producătorii din China, Bangladesh, India sau SUA, să încerce să livreze cât mai multe echipamente de protecție”, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Cluj, Petru Șușcă.

În scurt timp, președintele Consiliul Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat că se implică în această criză și îl va contacta direct și urgent pe Ludovic Orban.

„Îl asigur pe domnul Șușcă că voi face demersuri în mod direct prim-ministrului. Nu o să aștept ca dânsul să ia informația din presă, ci o să-i transmit chiar eu, în mod direct, această solicitare în regim de urgență pentru a le primi cât mai repede”, a spus Tișe.

Managerul Șușcă a găsit o soluție pentru a acoperi și criza capacității de testare a celor care sunt suspecți de infectare cu noul coronavirus.

„Vom transfera două echipamente la Centrul de Cercetare Imogen și sperăm că vom începe să testăm de săptămâna viitoare câte 150-200 de persoane pe zi. Avem și voluntari. Se vor detașa două persoane de la UBB care ne vor sprijini și vor lucra 12 ore pe zi, 7 zile din 7”, a spus Șușcă.