Au apărut primele dosare penale după bătaia de la meciul dintre Steaua și Dinamo. Mai mulți suporteri nu vor mai avea voie pe stadion

Au apărut primele dosare penale după bătaia de la meciul dintre Steaua și Dinamo. Mai mulți suporteri nu vor mai avea voie pe stadion sursa: gsp.ro

Zece dosare penale au fost deschise în urma bătăii de la meciul dintre CSA Steaua și Dinamo, de pe Arena Națională. Drept urmare, unii dintre suporteri nu vor mai avea voie pe stadion.

Zece dosare penale au fost întocmite după partida dintre CSA Steaua și Dinamo, ce s-a disputat vineri, 9 septembrie. În total au fost identificate 19 persoane și care sunt acum cercetate pentru ultraj, distrugere și tulburarea liniștii publice.

Mai mult, autoritățile au emis 75 de sancțiuni, în valoare de 125.000 de lei, iar 37 dintre suporteri nu vor mai avea acces pe stadioane.

Meciul dintre cele două echipe au început cu câteva minute bune mai târziu, după ce suporterii au aruncat cu fumigene pe Arena Națională.

Ne puteți urmări și pe Google News

Bătaie între suporteri și jandarmi la meciul dintre Steaua și Dinamo

O confruntarea a avut loc între suporterii de la CSA Steaua și Dinamo înainte cu 45 de minute de începerea partidei. Fanii au aruncat unii spre alții cu fumigene.

În acest sens, jandarmii au fost nevoiți să evacueze mai mulți suporteri care au făcut scandal. Din acest motiv, meciul a început cu o întârziere de șapte minute. Ulterior, la pauză, lucrurile s-au precipitat, iar suporterii steliști s-au bătut cu jandarmii.

Microbiștii au aruncat cu scaune, cu extinctoare, iar jandarmeria a folosit gaze lacrimogene pentru a-i liniști.

Jandarmii au încercat să evacueze suporterii Stelei, însă spre debutul reprizei secunde spiritele s-au mai calmat, după ce liderii galeriei au făcut eforturi disperate să stingă tensiunile.

Steaua a câștigat cu 2-1 împotriva lui Dinamo

CSA Steaua a câștigat meciul disputat vineri seara, cu Dinamo, în deplasare, pe „Arena Națională”, în etapa a 6-a a Ligii a II-a, scor 2-1. La sfârșitul meciului Daniel Oprița, tehnicianul echipei Armatei, a făcut precizări despre evenimentele violente dinainte și din timpul meciului. Fostul atacant a spus că suporterii Stelei îl tot presau ca echipa să promoveze, atunci când se afla în liga a IV-a, pentru că nu aveau rivali cu care să se bată.

„Nu știu, când am venit aici suporterii asta m-au rugat. Să promovăm mai repede, că le e dor de o bătaie. În Liga a IV-a nu aveau cu cine să se bată”, a încercat Daniel Oprița să facă o glumă.