Atenție, studenți! Decizie de ultimă oră în privința gratuităților la transport

Atenție, studenți! Decizie de ultimă oră în privința gratuităților la transport

În urma negocierilor care au avut loc, miercuri, între Uniunea Studenților din România şi ministerul Educaţiei, s-a stabilit ca studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă (licenţă, master, doctorat), în instituţiile de învăţământ superior acreditate să beneficieze în continuare de gratuitate la transportul feroviar intern

Concluzia trasată în urma discutării acestui subiect, a fost limitarea gratuității la transportul feroviar pe criteriul vârstei, iar plafonul stabilit va fi cel din Legea Tineretului. Astfel, studenţii de până la 35 de ani înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă (licenţă, master, doctorat), în instituţiile de învăţământ superior acreditate, vor beneficia în continuare de gratuitate la transportul feroviar intern”, se arată în comunicatul de presa remis de Uniunea Studenților din România.

Nu considerăm oportună marginalizarea studenților de peste 35 de ani, având în vedere faptul că România se află pe un loc codaș din punct de vedere al numărului acestora și că impactul bugetar pentru a-i sprijini nu ar fi unul semnificativ”, se precizează în sursa citată.

Potrivit preşedintelui Uniunii Studenților din România, George Uzun ar trebui găsită o soluţie ca şi studenţii a căror vârstă depăşeşte 35 de ani să beneficieze de aceste gratuităţi.

Totodată, mâine (joi, n.r) vom milita pentru o uniformizare a acestei limite de vârstă, astfel încât acest principiu să se aplice și la Metrorex sau la transportul local unde limita pentru a beneficia de reduceri este de 26 de ani” , susţine președintele Uniunii Studenților din România, George Uzun, potrivit romaniatv.net

Ne puteți urmări și pe Google News