Atenție mare pentru toți comercianții! Sumele nedeclarate la vamă vor aduce amenzi uriașe

Atenție mare pentru toți comercianții! Sumele nedeclarate la vamă vor aduce amenzi uriașeSursa: arhiva EVZ

Codul Vamal al României va fi modificat de Guvernul României, printr-o ordonanță de guvern care va aduce amenzi mult mai mari pentru afaceriștii care nu respectă legea.

Aceste modificări îi vizează pe toți care care fac afaceri în România. Sunt vizate persoanele fizice sau juridice care transportă sume de mari de bani sau le expediază în țări ale Uniunii Europene.

Prin noua ordonanță de guvern, amenzile vor fi modificate, în sensul că vor fi mărite substanțial, de la 3.000 de lei la 50.000 de lei. Totuși, valoare acestor amenzi nu va putea depăși 60 la sută din valoarea numerarului nedeclarat, care, în Codul Fiscal reprezintă o declarație care trebuie făcută de operatorul economic sau persoana fizică autorizată.

”Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3000 la 50000 lei, dar nu mai mult de 60% din valoarea numerarului nedeclarat, neîndeplinirea obligaţiei de declarare a numerarului însoţit prevăzute la art. 3 din Regulamentul (UE) 2018/1672 al Parlamentului European și al Consiliului, sau a obligaţiei de informare cu privire la numerarul neînsoţit prevăzute la art. 4 din același regulament. La stabilirea valorii numerarului nedeclarat se ia în considerare cursul de schimb utilizat de autoritatea vamală potrivit reglementărilor vamale”, se arată în proiectul afalt în dezbatere publică.

Potrivit unor analiști economici măsura se va putea aplica și în cazul persoanelor juridice, deținătoare de case de marcat. La un eventual control orice sumă în plus găsită în numerar și nedeclarată va putea fi confiscată iar cel controlat amendat corespunzător.

Ce înseamnă numerar neînsoțit

Potrivit Codului Fiscal prin numerar neînsoțit se înțelege orice sumă de bani, care se află într-un transport de marfă, declarat sau nedeclarat.

În prezent, orice persoană fizică care intră pe teritoriul unui stat al Uniunii Europene trebuie să declare orice sumă mai mare de 10.000 de euro, aflată asupra ei. În caz contrar suma de bani se confiscă și se aplică o amendă care poate ajunge la 50.000 de lei, dacă modificările la Codul Vama vor trece.

În cazul în care, într-un anume pachet se găsește o sumă de bani, expeditorul are obligația să o declare în termen de 30 de zile de la momentul expedierii acestora. În caz contrar, banii vor fi confiscați iar amenda de rigoare va veni prin poștă.

Obligația de informare cu privire la numerarul neînsoțit nu se consideră îndeplinită în cazul în care declarația nu este făcută până la expirarea termenului, informațiile furnizate sunt incorecte sau incomplete sau dacă numerarul nu este pus la dispoziție pentru control.

Ne puteți urmări și pe Google News