Atentatul cu bombă de la Arad. Angajați ai MApN, implicați în crimă? „Explozibilul montat este militar”. Informații de ultimă oră
- Sabina Popescu
- 10 septembrie 2021, 16:43
Noi informații despre dosarul atentatului cu bombă de la Arad. Investigația din cadrul acestuia continuă, iar anchetatorii au informații ce i-ar putea conduce spre legături între cazul de față și angajați ai Ministerului Apărării Naționale, despre care s-ar spune că ar putea să facă parte din anturajul crimei organizate de la Arad, susțin surse judiciare.
Angajați ai MApN, implicați în moartea afaceristului Ioan Crișan?
Anchetatorii dețin un raport informativ amplu în care se regăsesc hărți relaționale din lumea crimei organizate arădene, pe care l-au primit din partea procurorilor din zone contra-spionajului armatei. Documentul indică faptul că în anturajul membrilor lumii interlope din Arad mișună câțiva angajați ai MApN, potrivit stiripesurse.ro.
Situația se complică pe măsură ce anchetatorii trebuie să-și lărgească sfera suspecților și a celor care trebuie audiați cu privire la eventuale legături în atentatul cu bombă de la Arad, în urma căruia a murit afaceristul Ioan Crișan, precum și cu modalitatea de procurare a materialului explozibil și cu persoanele care au montat bomba pe mașina afaceristului.
Potrivit surselor judiciare, anchetatorii din dosar aveau hărți relaționale privind sfera crimei organizate de la Arad, însă nu ar fi fost la curent cu posibile relații între lumea interlopă și angajați ai MApN.
Răsturnare de situație. Bogdan Chirieac: „Explozibilul montat este militar”
Bogdan Chirieac, analist politic, a comentat noile informații apărute în ancheta ce vizează dosarul omului de afaceri din Arad, în cadrul unei emisiuni televizate de la România TV. „Dacă este un explozibil militar, cum mă așteptam să fie, că explozibil civil nu prea există, mă rog, erau în cariere, în mine, dar e puțin probabil, deci este un explozibil militar.
Important este dacă onorabila anchetă spune de unde s-a luat explozibilul, care este unitatea militară. Altminteri, după nu știu câte luni de anchetă să spui doar că este un explozibil militar, știu că nu se cade că acolo a fost o victimă, dar mi-a adus aminte de un banc din vremea comunismului. S-a spart geamul la un magazin și a venit un militar și după ce a verificat o săptămână a venit și a spus că e mult mai grav decât credea, geamul e spart și pe o parte și pe alta. La fel și cu raportul ăsta.
După luni de zile... ce să afle. Dacă raportul stabilește că e o legătură între oameni din MApN și explozibili atunci înseamnă că a stabilit ”Popescu”, ”Ionescu”, ”Vasilescu”, dar mie îmi e teamă că raportul stabilește că e un explozibil militar. Păi militar e că altfel nu sărea mașina în aer, la ce vă așteptați. Dacă sunt verificați angajați MApN e gravisim acest lucru pentru că suntem țară NATO. Dacă militarii unei țări NATO aruncă în aer mașini cu oameni de afaceri atunci avem o problemă cât casa, dar stați să vedem raportul. Deocamdată am auzit doar că e explozibil militar”, a declarat Bogdan Chirieac.
Miza legăturilor angajaților MApN cu lumea interlopă din Arad
Problema în cazul de față nu este neapărat alăturarea efectivă cu o persoană sau alta, spun sursele judiciare, ci mai degrabă accesul pe care angajatul MApN îl are în cadrul instituției de apărare națională.
Cunoștințele și expertiza unor astfel de angajați, suspectați că s-ar afla în anturajul crimei organizate de la Arad reprezintă o variabilă cu greutate pentru procurorii care se ocupă de ancheta în cauză, mai spun sursele judiciare.
MApN este activ implicat, alături de serviciul secret militar - Direcția de Generală de Informații a Armatei (DGIA), în cercetările demarate în dosarul în cauză. „Nu suntem implicați ca structură în mod oficial în această anchetă, dar pe baza planului de cooperare asigurăm tot suportul informativ și toată expertiza ce o avem pentru rezolvarea acestei probleme care vizează România, nu neapărat numai Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
În aceste condiții pot spune sub rezerva anonimatului că atât MApN cât și DGIA, prin specialiștii pe care îi avem în Academia de Tehnică Militară, specializați în armament și muniții, vom face verificările noastre cât și expertizele noastre.
În primul rând am declanșat o inventariere în toate depozitele militare ale MApN pentru a fi perfect siguri că sursa și proveniența acelui explozibil nu poate fi de la MApN sau altă structură românească.
Luăm toate măsurile în plan informativ și comunicăm orice informații avem cu toate instituțiile pentru deslușirea acestei chestiuni”, a explicat înaltul oficial din cadrul Ministerului Apărării Național, consultat pe tema anchetei asasinatului cu bombă de la Arad.