ATACURI cibernetice majore asupra companiilor româneşti care fac COMERŢ ONLINE pe pieţele externe. Managerii cer PROTECŢIA Ministerului Economiei

ATACURI cibernetice majore asupra companiilor româneşti care fac COMERŢ ONLINE pe pieţele externe. Managerii cer PROTECŢIA Ministerului Economiei

Mai multe companii româneşti mari de comerţ electronic şi au reuşit să se dezvolte pe zona Asia, Europa au solicitat protecţia Ministerului Economiei după ce platfomele online au fost ţinta unor atacuri cibernetice foarte puternice. Anunţul a fost făcut de Cerasela Pană, consilier al Ministrului Economiei, în cadrul unei conferinţe pe teme de securitate cibernetică.

"Importanţa rolului nostru am conştientizat-o în momentul în care am avut o discuţie cu agenţi economici din zona de comerţ electronic. Reprezentanţii unor companii importante din România care desfăşoară activităţi economice în mediul online s-au adresat Ministerului Economiei ca şi entitate care coordonează domeniul comerţului exterior pentru a solicită sprijin şi protecţia activităţii lor în acele spaţii. Concret, agenţii economici ne-au expus o situaţie care ne-a făcut să conştientizăm că nu mai este de ajuns doar reţeaua clasică de ataşaţi comerciali şi ambasade  şi că  va trebui să ne implicăm în politică de securitate cibernetică", a declarat Cerasela Pană, la Conferinţa naţională de cybersecurity, eveniment organizat de ziarul Bursă şi InterSeCo, potrivit HotNews.

Oficialul ministerului de resort a atras atenţia că aceste companii româneşti care au reuşit să cucerească pieţe externe mari în domeniul de comerţ electronic se confruntă din ce în ce mai des cu atacurile cibernetice: "În momentul în care ajung să acapareze un procent important din piaţă unei ţări vecine sau europene, devin ţinta unor atacuri cibernetice foarte puternice. Chiar în momentul în care cresc vânzările ajung să fie atacaţi de până la 200.000 de computere într-o zi , blocându-le platforma, vânzările şi compromiţându-le imaginea".

Întrebată fiind care sunt aceste companii, Cerasela Pană a refuzat să le numească din motive de confidenţialitate, dar a precizat că "sunt companii care deţin platforme foarte importante de ecommerce şi au reuşit să se dezvolte pe zona Asia, Europa de Vest şi ţările vecine şi aveau probleme foarte mari cu apărăturile cibernetice, platforma lor fiind grav afectată. La un moment dat vreo două zile a căzut şi nu au putut interveni".